Harry Maguire s-a remarcat cu o nouă realizare ofensivă în Europa League după reușita decisivă din sfertul contra lui Olympique Lyon, când a declanșat nebunia pe Old Trafford și a adus calificarea lui Manchester United în faza semifinalelor.
În minutul 30 al partidei de pe „San Mames”, Manchester United a beneficiat de o lovitură liberă în jumătatea adversă. După executarea acesteia, balonul a ajuns în partea dreaptă la Harry Maguire, care a produs un moment magic pentru „diavoli”.
Aflat într-un duel cu Jauregizar, fundașul englez l-a întors pe toate părțile pe acesta și a trimis o centrare foarte bună în careu, de unde Manuel Ugarte a prelungit pentru Casemiro, complet liber în fața porții, iar brazilianul a îndeplinit o simplă formalitate și a deschis scorul.
Astfel, Maguire s-a răzbunat din nou pentru toate ironiile la care a fost supus în ultimii ani, în special din cauza greșelilor mari din defensivă. Fundașul a fost ironizat inclusiv de către fanii lui Athletic înainte de startul partidei, când aceștia i-au scandat numele în repetate rânduri.
Athletic avea mari speranțe la o calificare în finală, deoarece ultimul act se va disputa chiar la Bilbao, însă bascii au fost spulberați de Manchester United în prima repriză.
La scurt timp după reușita lui Casemiro, „diavolii” au primit un penalty în urma unui fault comis de Dani Vivian asupra lui Hojlund. Fundașul spaniol a fost eliminat direct pentru acea intervenție, iar Bruno Fernandes a transformat fără emoții lovitura de la 11 metri și a făcut 2-0.
Spre finalul reprizei, portughezul a realizat „dubla”. Fernandes a primit o pasă de la Ugarte, a scăpat singur cu Agirrezabala și l-a învins pe acesta. Conform Opta, golul lusitanului a fost cel cu numărul 19 pentru Manchester United în cele șapte meciuri de Europa League disputate în 2025, „diavolii” având doar 18 reușite în cele 15 partide de campionat jucate în acest an.