Harta deceselor provocate de COVID-19 în România! Care sunt judeţele cele mai afectate şi de ce boli sufereau cei care au murit

Marian Popovici   
în HotNews
05/04/2020, 00:08
Harta deceselor provocate de COVID-19 în România! Care sunt judeţele cele mai afectate şi de ce boli sufereau cei care au murit
Harta deceselor provocate de COVID-19 în România! Care sunt judeţele cele mai afectate şi de ce boli sufereau cei care au murit. SURSA: Profimedia

În România s-au înregistrat până acum 133 de decese din cauza coronavirusului. Datele oficiale arată vârsta medie a celor decedaţi este de 65 de ani, mai bine de jumătate dintre ei fiind bărbaţi. Boala a făcut victime şi în rândul tinerilor.

Harta deceselor provocate de COVID-19 în România!

Dintre cele 133 de decese înregistrate, 13 dintre ele nu au date individuale. Toate sunt înregistrate la Suceava în perioada 19-22 martie 2020, care au fost anunţate printr-un comunicat colectiv, când a fost emisă Ordonanţa Militară 6, pentru izolarea oraşului.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Din cele 120 de decese pentru care există date, 75 au fost în rândul bărbaţilor, iar vârsta medie este de 64,9 ani. Cele mai tinere victime aveau 27 de ani şi sufereau de boli cronice înainte de a se îmbolnăvi de COVID-19.

Care sunt judeţele unde rata de mortalitate trece de 10%!

Cele mai multe cazuri de deces au fost înregistrate în judeţul Suceava, acolo unde există şi majoritatea cazurilor confirmate cu noul coronavirus. Pe locul doi este Bucureştiul. Braşovul are 124 de cazuri înregistrate şi niciun deces.

Din păcate, există şi judeţe unde procentul celor care au decedat trece de 10%: Arad, Hunedoara, Bacău, sau Sibiu. O situaţie aparte este în judeţul Ialomiţa, unde există 45 de cazuri confirmate şi 8 decese.

Afecţiunile cel mai des întâlnite la persoanele care au decedat: diabet, hipertensiune arterială şi boli cardiovasculare

Judeţul Harghita stă cel mai bine din acest punct de vedere. Doar un caz de îmbolnăvire cu virusul COVID-19 a fost înregistrat şi nu există niciun deces.

Dintre cele 133 de decese înregistrate, în 94 dintre cazuri se precizează şi alte boli de care sufereau victimele. Doi dintre pacienţii care au murit din cauza noului coronavirus nu sufereau de nicio altă boală.

Cele mai întâlnite afecţiuni la persoanele care au decedat de coronavirus sunt: diabet: 35 de cazuri,  hipertensiune arterială: 35 de cazuri boli cardiovasculare: 31 de cazuri, boli renale: 24 de cazuri, obezitate: 9 cazuri, cancer: 9 cazuri, boli pulmonare: 6 cazuri, conform Libertatea.

Până acum au murit patru oameni după ce au fost infectaţi de rudele întoarse din străinătate. În alte 9 cazuri, victimele au călătorit recent în zonele cu risc ridicat de îmbolnăvire de coronavirus: Italia, Turcia, Spania, Emiratele Arabe, Marea Britanie, Elveţia).

 

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles