Hazard și-a anunțat plecarea de la Chelsea: „E momentul unei noi provocări”. Real Madrid îl transferă cu 130 de milioane de euro!

Alin Miu   
in Europa League
30/05/2019, 00:11
Hazard și-a anunțat plecarea de la Chelsea: „E momentul unei noi provocări”. Real Madrid îl transferă cu 130 de milioane de euro!
Hazard și-a anunțat plecarea de la Chelsea

Cu două goluri înscrise și un assist oferit, Eden Hazard a fost omul meciului în finala Europa League câștigată de Chelsea cu 4-1 împotriva lui Arsenal. La finalul partidei, belgianul a anunțat că acesta a fost ultimul său joc în tricoul londonezilor, iar Daily Mail dezvăluie că Hazard va fi prezentat săptămâna viitoare la Real Madrid. 

Hazard și-a anunțat plecarea de la Chelsea

„A fost frumos. Ambele echipe au avut ceva emoții, dar în momentul când Olivier Giroud a marcat, a fost începutul unei nopți grozave. Am jucat bine și am controlat jocul. Sunt fericit să câștig acest trofeu alături de colegii mei.

În câteva zile îmi voi decide viitorul, singurul meu gând a fost să câștig trofeul. Am luat decizia, iar acum aștept doar negocierile dintre cluburi. Cred că a fost meciul meu de rămas bun, dar nu poți să știi niciodată. Visul meu era să joc în Premier League și am făcut asta la unul dintre cele mai mari cluburi. Poate că e momentul unei noi provocări” – a spus Eden Hazard pentru BT Sports.

Cele mai bune recenzii carti din literatura.

Englezii spun că Real Madrid va plăti în schimbul lui Hazard suma de 130 de milioane de euro. Acolo, Hazard va avea ocazia să lucreze cu Zinedine Zidane, idolul său din copilărie. Hazard a încheiat sezonul la Chelsea cu 21 de goluri și 17 assist-uri oferite în 52 de meciuri oficiale.

 

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles