Helmut Duckadam se confruntă cu probleme cardiovasculare de foarte mult timp. Recent, fostul mare portar român a fost supus unei operații pe cord deschis. „Eroul de la Sevilla” a reacționat la scurt timp după intervenția chirurgicală.
Intrat în istorie după ce a apărat 4 lovituri de departajare în finala Cupei Campionilor Europeni, câștigată de Steaua în fața Barcelonei, fostul mare portar român a avut o carieră scurtă.
Mai exact, în 1986, „Eroul de la Seviila” a fost depistat cu un cheag de sânge la mâna dreaptă, problemele ținându-se lanț apoi pentru acesta. Recent, Duckadam a fost supus unei operații pe cord deschis, care a fost efectuată cu succes.
„A reușit, acum vedem mai departe. Durează recuperarea… e grea de tot, dar asta e. (n.r.: Doctorii ce spun? A fost bine?) Da! Totul a fost în parametri, acum vedem mai departe”, a reacționat Helmut Duckadam, conform Antena Sport.
Mircea Lucescu, noul selecționer al naționalei României, ar urma să se opereze în luna decembrie a acestui an la șold. „Il Luce” a fost avertizat de către Dumitru Dragomir să nu facă totuși acest pas.
„Sunt glume. Dacă face operație, operația mai mult de o lună de zile nu îl ține. Dar eu îi recomand să nu se ducă la operație. Nu mă pricep, nu sunt medic. Dar prea mulți s-au curățat.
Nu rezistă organismul la anestezie. Cu toate că între timp s-a mai dezvoltat știința și poate anestezia asta o acceptă organismul. Eu îi spun prietenește.
Am avut un prieten care s-a curățat. A murit din cauza anesteziei. E un pericol. Nu te mai trezești”, a declarat Dumitru Dragomir, în exclusivitate la „Max profețiile lui Mitică”.
Intervenția pe care Mircea Lucescu o va suferi la șold a fost asociată cu o posibilă plecare de la echipa națională, subiect pe care selecționerul nu a vrut nici să îl confirme, dar nici să îl infirme.