Sport

Helmut Duckadam îl pune la punct pe Răzvan Marin, după ieșirea avută la finalul meciului cu Macedonia: „Rădoi i-a acordat șanse suficiente!”. Exclusiv

Helmut Duckadam, fostul mare portar al Stelei, a vorbit, în exclusivitate, pentru FANATIK, despre ieșirea pe care Răzvan Marin a avut-o la finalul partidei Macedonia de Nord - România, 0-0, din preliminariile Campionatului Mondial din 2022.
09.09.2021 | 21:43
Helmut Duckadam il pune la punct pe Razvan Marin dupa iesirea avuta la finalul meciului cu Macedonia Radoi ia acordat sanse suficiente Exclusiv
Helmut Duckadam îl pune la punct pe Răzvan Marin, după ieșirea avută la finalul meciului cu Macedonia: „Rădoi i-a acordat șanse suficiente!”. Exclusiv
ADVERTISEMENT

La finalul partidei cu Macedonia de Nord, Răzvan Marin s-a arătat foarte deranjat de faptul că nu a jucat mai mult în meciurile din luna septembrie.

Răzvan Marin a bifat doar 28 de minute în meciul de la Skopje, fiind introdus în repriza a doua.

Helmut Duckadam îl pune la punct pe Răzvan Marin, după ieșirea avută la finalul meciului cu Macedonia

„Eroul de la Sevilla” consideră că Mirel Rădoi i-a acordat destule șanse lui Răzvan Marin, însă jocul acestuia nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

ADVERTISEMENT

„La cum a jucat în toate cele trei meciuri (n.r. Răzvan Marin), mi se pare că Rădoi i-a acordat șanse suficiente. Pentru că una e cum joacă la echipa de club, alta e cum joacă la echipa națională. La echipa națională, în afară de acea bară din a doua repriză cu Liechtenstein, nu a făcut partide bune, ca să fie nemulțumit.

Eu cred că n-ar trebui să fie nemulțumit că nu a jucat mai mult, trebuie să fie nemulțumit de jocul lui. Nu-l știu pe Rădoi un tip ranchiunos, dar probabil că o să-i atragă atenția, pentru că e un jucător tânăr și nu are voie să aibă asemenea ieșiri. Măcar, dacă făcea niște partide senzaționale, mai ziceai. Dar a fost în nota echipei, slab”, a declarat Helmut Duckadam, în exclusivitate, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Helmut Duckadam: „Niță a apărat foarte bine!”

Helmut Duckadam este de părere că România a prestat un joc slab în meciul cu Macedonia de Nord. Totodată, acesta s-a declarat mulțumit de prestațiile lui Florin Niță, Vlad Chiricheș și Ionuț Nedelcearu.

„Mi s-a părut un meci slab. S-a dovedit încă o dată cât de important este un portar într-o echipă. Aseară, Niță a apărat foarte bine, dar și în celelalte meciuri.

ADVERTISEMENT

Avem un portar bun, ceea ce nu poate să spună și Macedonia, care a pierdut două puncte foarte importante în Islanda, pe o greșeală mare. Iar Armenia a pierdut două puncte mari, pe greșala portarului.

Se dovedește cât de important este un portar într-o echipă, eu spun că cel puțin 40%. Nu avem atacant, Markovic a jucat foarte slab. Se pare că are și o problemă fizică, l-am văzut sufocat în unele momente. Este un jucător tânăr, dar cred că trebuie să mai aștepte puțin ca să facă față la echipa națională. În afară de Alibec, nu prea avem un atacant de careu, în România. Degeaba vrem noi mai mult, nu prea avem de unde.

ADVERTISEMENT

Chiricheș a fost peste așteptările mele. Sigur că toată lumea are așteptări de la el, fiind căpitanul echipei, având și o experiență atât de mare. Dar, aseară, m-a surprins într-un mod foarte plăcut, a ținut toată apărarea. Și, aseară, din punctul meu de vedere, fundașii laterali au prestat un joc slab. Nedelcearu a jucat bine, dar cam atât”, a mai spus Helmut Duckadam.

În prezent, România se află pe locul 3 din grupa J, cu zece puncte obținute după șase meciuri jucate.

ADVERTISEMENT