”Roș-albaștrii” au intrat pe lista marilor ruşini din istoria fotbalului românesc. Trupa lui Nicolae Dică a devenit a şasea echipă din ţara noastră care ia cel puţin 10 goluri într-o dublă.
După ce a avut o reacție surprinzătoare la finalul jocului din Danemarca, Helmuth Duckadam a recidivat după cel de-al doilea joc dintre FCSB și Silkeborg. El consideră că la gruparea patronată de Gigi Becali nu se mai dorește performanță.
”Eu nu am fost supărat pe rezultat. Se întâmplă accidente, dar ce m-a deranjat e că nu se mai doreşte performanţă. Când joci în campionat, să câştigi campionatul. Joci ca să ajungi în cupele europene şi când ajungi în cupele europene nu mai joci în cupele europene, ca să te concentrezi pe campionat.
Nu mai înţelegi nimic. E politica lor. Din păcate, Steaua a murit că nu îşi mai doreşte performanţă. Nici FCSB, nici Steaua. Erau şanse de calificare din grupa de Conference League. Părerea mea e că trebuia să le joci, dar asta e alegerea lor”, a declarat Duckadam, pentru orangesport.ro.
Imediat după ce FCSB a pierdut în Danemarca cu 5-0, ”Eroul de la Sevilla” a făcut o afirmație care a suprins multă lume. El a spus atunci că ”Steaua nu mai există” și a criticat conducerile cluburilor FCSB și CSA.
La acel moment, Duckadam a fost ironizat de managerul general al vicecampioanei României, Mihai Stoica, care a luat în derâdere postarea făcută de câștigătorul Cupei Campionilor Europeni pe rețelele de socializare.
Fostul mare portar a încercat să analizeze care sunt variantele de antrenor pentru FCSB în cazul în care Nicolae Dică va fi demis, însă este de părere că va fi foarte greu ca situația să se îmbunătățească.
”E foarte greu să mai aduci un alt antrenor la FCSB, că au cam fost toţi. Ar veni cu siguranţă, ar veni toţi, dar cam toţi au fost, nu ştiu pe cine ai mai putea aduce nou. FCSB nu se refuză”, a încheiat Helmuth Duckadam.
Finanțatorul Gigi Becali a vorbit pentru FANATIK după umilinţa suferită de FCSB şi a transmis că nu îl va da afară pe Nicolae Dică după acest rezultat, însă creditul antrenorului se apropie de final.