Impresarul Ioan Becali a avut o explicație savuroasă la ”Giovanni Show” legat de faza cu posibilul henț comis de Luca Băsceanu la partida Universitatea Craiova – FCSB 2-2, dar s-ar fi așteptat ca arbitrul Horațiu Feșnic să meargă să revadă faza la VAR.
Deși a evitat să dea un răspuns concret în privința fazei cu posibilul henț de la golului doi marcat de Universitatea Craiova, Ioan Becali a mărturisit că o analiză la VAR ar fi pus capăt tuturor discuțiile în contradictoriu.
”Dacă ar fi fost ceva… Arbitrul de centru a vorbit la VAR și probabil a întrebat: ‘Ați văzut ceva în afară de ce am văzut eu?’. Dacă cei de VAR vedeau ceva, măcar unul îl chema să revadă. Și eu credeam că o să vină VAR-ul. Putea să se ducă la VAR și să zică: ‘Da, confirm golul’. Ca să elimine orice suspiciune. Și clarifica o situație pentru viitor.
Știi unde lovește mingea brațul lui Băsceanu? Îl lovește mingea în Elveția. Elveția este o țară între Germania și Italia, este neutră. Dacă acest arbitru mergea la VAR și avea o discuție de 1-2 minute elimina orice discuție. Dacă faza asta se mai repetă și va fi dat henț se va crea o polemică în fotbalul românesc de nu îți imaginezi”, a declarat Becali, la emisiunea ”Giovanni Show”.
Agentul este de părere că președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, va trebui să iasă public și să explice faza și consideră că arbitrii români de pe lista FIFA își dau prea multă importanță la meciurile interne.
”Cei de la VAR au acceptat decizia lui fără să ciripească nimic, acum să iasă Vassaras și să explice chestia asta. (n.r. – Duminică la derby o să fie Marian Barbu, alt arbitru cu ecuson FIFA) Păi tocmai ăștia de la FIFA fac găselnițe. Am văzut meciuri conduse de arbitri necunoscuți care n-au avut nicio problemă.
Și Istvan Kovacs a greșit, chiar și în Europa. Dar e Kovacs, e la FIFA. Banii care îi câștigă cu meciurile de la FIFA sunt incomparabili cu ce primesc în România. Le dă o aură de atotștiutori, la ei începe și se termină arbitrajul”, a spus Ioan Becali, la ”Giovanni Show”.
Fostul mare arbitru Cristi Balaj a analizat în exclusivitate pentru FANATIK faza cu posibilul henț al lui Luca Băsceanu și consideră că atâta timp cât nu există o infracțiune clară i se dă credit arbitrului.
”Stabiliți voi unde a atins mingea mâna. Dacă a fost în zona verde, atunci jocul continuă. Dacă a fost clar în zona roșie, e henț. (n.r. – Dar dacă 50% este în zona roșie și 50% în zona verde?) Atunci nu este clar și se dă credit arbitrului”, a fost concluzia lui Balaj.