Sport

Hermannnstadt, aproape de colaps! Dorinel Munteanu a recunoscut totul: „Niște lucruri foarte nelalocul lor”

Dorinel Munteanu, antrenorul celor de la Hermannstadt, a recunoscut că sunt probleme mari la echipa sibiană, asta pentru că sunt multe luni de salarii neplătite.
18.04.2026 | 19:23
Hermannnstadt aproape de colaps Dorinel Munteanu a recunoscut totul Niste lucruri foarte nelalocul lor
Dorinel Munteanu a vorbit despre problemele de la Hermannstadt. Foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Hermannstadt se pregătește de meciul din deplasare, contra celor de la Petrolul Ploiești, duel extrem de important în bătălia pentru evitarea retrogradării, însă sibienii au mari probleme de lot din cauza salariilor neplătite.

Dorinel Munteanu recunoaște că are mari probleme de lot înainte de meciul cu Petrolul

Dorinel Munteanu a vorbit înainte de meci despre problemele uriașe pe care le are de lot, iar pe lângă fotbaliștii accidentați, Kujabi, Ivanov și Jair, trei mijlocași importanți, au hotărât să plece de la echipă după ce și-au depus memorii pentru a-și rezilia contractele cu trupa din Sibiu.

ADVERTISEMENT

”În această săptămână s-au întâmplat niște lucruri foarte nelalocul lor. În afara jucătorilor accidentați, Chițu, care știm foarte bine, și Dennis Politic, Diego (n.r. Batista), care nu face parte din planul meu, și Kujabi, Jair și Ivanov și-au reziliat. Nu s-au mai prezentat la antrenament sau m-au anunțat că nu mai fac parte din lot, și-au băgat memoriu pentru neplata salariilor. Am probleme de efectiv. Pur și simplu, am probleme de mijlocași. Dacă pe Diogo nu m-am bazat de la începutul mandatului meu, pe ceilalți m-am bazat.

Acum am rămas și fără trei mijlocași. E posibil și alți jucători să depună, nu știu. Dar problema mea este să antrenez, să fac tot posibilul să salvăm această echipă. Ei au venit la mine și mi-au spus că și-au băgat memoriu și părăsesc echipa. Ivanov de marți și ieri, chiar aseară, Jair și-a luat la revedere de la băieți și de la mine, bineînțeles, și a plecat. E o situație nemaiîntâlnită din punctul meu de vedere, dar cauzele trebuie să le căutați sau administrația să vă răspundă la aceste întrebări”, a spus Dorinel Munteanu.

ADVERTISEMENT

Dorinel Munteanu s-a supărat pe fotbaliștii de la Hermannstadt care au „dezertat”

Munteanu a zis pe de-o parte că înțelege dezamăgirea jucătorilor, însă în același timp s-a supărat pe ei pentru că au decis să plece de la echipă.

ADVERTISEMENT

”Au fost jucători importanți pentru mine și pentru echipă. Dar dacă asta a fost decizia lor, le respect decizia ca antrenor. Ce să fac? Merg cu jucătorii care, încă o dată repet, au pus suflet și sunt convins că vor pune suflet și se vor bate până la final pentru a rămâne în Superliga. N-am înțeles nici eu, dar vreau să mă opresc strict la partea sportivă. De aceea sunt supărat pe ei, fiindcă am discutat cu ei și le-am explicat situația. Ei au fost acoperiți din toate punctele de vedere, cu contracte, cu… dar ăștia sunt jucătorii care vin și reprezintă fotbalul românesc și te lasă la greu.

ADVERTISEMENT

Practic, înțeleg toate, sunt de partea echipei, de partea jucătorilor, dar acest lucru, să te lase așa pe nepusă masă, nu pot să accept. Dar trebuie să accept realitatea care este. Antrenez de foarte mult timp fotbalul românesc, dar niciodată nu m-am confruntat cu asemenea situație, ca jucătorul să vină să spună că nu mai prezintă fiindcă e jucător liber și vrea să plece și așa mai departe. Sunt calculele lor, ce să spun? Administrația poate să vă spună mai multe detalii”, a mai spus Munteanu.