Fotbal intern

Hermannstadt – CFR Cluj 1-3 în Liga 1. Campioana rămâne în coasta liderului FCSB

25.01.2021 | 22:22
Hermannstadt  CFR Cluj 13 in Liga 1 Campioana ramane in coasta liderului FCSB
ADVERTISEMENT

Hermannstadt – CFR Cluj 1-3. Campioana en-titre a obținut o nouă victorie și are acum 40 de puncte, cu unul mai puțin decât liderul FCSB. Echipa lui Edi Iordănescu a ajuns la șapte meciuri la rând fără înfrângere. De cealaltă parte, Hermannstadt a suferit a opta înfrângere a sezonului și e pe loc de baraj, cu 16 puncte, unul peste FC Voluntari și Poli Iași.

Hermannstadt – CFR Cluj 1-3 (Pires 32 / Chipciu 37, Debeljuh 50, Rondon 81) – VEZI VIDEO

Echipele de start:

  • Hermannstadt: Cristiano – Viera, Dâlbea, I. Stoica – Măţel(Vodă 77), Addae, Romario Pires, Opruţ(Issah 77) – Sîntean(Karnaovic 53) – P. Petrescu(Elbers 86), Joalisson(Bagari 77); Rezerve: Pop, Alhassan, Issah, Vodă, Buzan, Elbers, Karanovic, Ster, Bagaric
  • CFR Cluj: Sandomierski – Manea, Ben Youseff, Burcă, Camora – Deac, Itu(Soares 46), Păun(Latovlevici 88) – Chipciu(Aurelio 74), Debeljuh(Rondon 74), Costache(Carnat 86); Rezerve: Murariu, Susic, Latovlevici, Vinicius, Hoban, Soares, Luis Aurelio, Carnat, Rondo
ADVERTISEMENT

FINAL DE MECI! CFR Cluj câștigă la Mediaș, cu Hermannstadt, scor 3-1.

Min. 90 – Ocazie de a marca și pentru Camora. Căpitanul lui CFR Cluj, aproape de primul gol al sezonului.

Min. 81 – GOOOL! Rondon face 3-1 după ce saltă balonul peste portarul lui Hermannstadt.

Min. 76 – Goalkeeperul lusitan e la înălțime! Îl blochează și pe Păun!

Min. 75 – O nouă paradă fenomenală a lui Cristiano! Portarul gazdelor îl blochează pe Rondon.

Min. 57 – Intervenție de senzație a lui Cristiano! Portarul sibienilor scoate de sub bară mingea șutată de Deac.

ADVERTISEMENT

Min. 50 – GOOOL! Debeljuh marchează pentru al treilea meci la rând. Croatul punctează cu capul din centrarea lui Camora.

Min. 37 – GOOOL! Campioana en-titre restabilește egalitatea prin Alexandru Chipciu, care fructifică pasa lui Deac. E primul gol al fostului stelist în tricoul lui CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

Min. 32 – GOOOL! Gazdele deschid scorul. Romario Pires marchează după o fază la care ardelenii au cerut fault în atac.

Min. 15 – Debeljuh primește cartonaș galben după un fault la Viera. Atacantul va fi suspendat pentru următorul meci, cu Astra.

ADVERTISEMENT

Min. 1 – Ocazie uriașă de gol a lui CFR Cluj! Câțiva centimetri îl salvează pe Cristiano, mingea ducându-se pe lângă poartă.

Hermannstadt a renunţat la serviciile antrenorului spaniol Ruben Albes după ce a pierdut tot la Mediaş, în faţa lui Dinamo, iar cu noul tehncian, Liviu Ciobotariu, a reuşit să scoată o remiză albă la ocupanta locului 6, Academica Clinceni, dar rămâne serios ameninţată cu retrogradarea.

CFR Cluj a făcut un singur egal, cu U Craiova, de când a venit Edi Iordănescu în locul lui Dan Petrescu pe bancă şi pare a fi un rival cât se poate de serios pentru FCSB în bătălia pentru titlu. De altfel, ardelenii sunt campionii la zi ai ultimelor trei ediţii.

Hermannstadt – CFR Cluj Live stream Digi Sport, Telekom Sport şi Look Plus

Partida Hermannstadt – CFR Cluj se joacă luni, 25 ianuarie, de la ora 20:30, pe stadionul din Mediaş şi va fi condusă la centru de arbitrul Adrian Cojocaru. Meciul este transmis în direct pe micile ecrane pe programele Digi Sport, Telekom Sport şi Look Plus. De asemeni, îl puteţi urmări în format LIVE VIDEO pe site-ul FANATIK.RO.

Hermannstadt este o echipă care caută cu disperare să se agaţe de fiecare punct, dar momentan este dificil pentru Liviu Ciobotariu să găsească formula ideală care să poată aduce şi rezultate. Meciul cu CFR Cluj este foarte greu şi clujenii sunt văzuţi drept mari favoriţi în faţa unei echipe momentan fără identitate.

Djokovic a plecat de la CFR Cluj la Rizespor

Pe malul Someşului însă sunt şi probleme. Importantul mijlocaş croat Damian Djokovic a plecat la Rizespor, în Turcia, unde va lucra sub comanda lui Marius Şumudică şi toată lumea a rămas surprinsă să vadă alegerea jucătorului, care era aşteptat şi de Dan Petrescu la Kayserispor.

CFR nu a făcut nici o achiziţie, ba, mai mult, l-a cedat în Ungaria, la Meszokovsed şi pe atacantul slovac Jakub Vojtus, aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate, rămânând practic în compartimentul ofensiv cu venezueleanul Mario Rondon, croatul Gabriel Debeljuh şi tinerii Valetin Costache şi Carnat. Se pare că francezul Bilel Omrani, accidentat de mai multă vreme, va reveni pe gazon curând şi va continua în Gruia.

Sibienii nu au bătut vreodată pe CFR Cluj

Edi Iordănescu a făcut din CFR dintr-o formaţie defensivă pe vremea lui Dan Petrescu într-o echipă care caută să construiască, să găsească mereu culoarele către poarta adversă, având o clară tentă ofensivă în exprimare. De aici şi rezultatele foarte bune, mai ales acel 2-0 acasă cu liderul FCSB.

Clujul e favorita certă a caselor de pariuri pentru acest meci. Totuşi cota primită de CFR este una mare în raport cu forma de moment a celor două echipe. Echipa lui Edi Iordănescu are cotă 1,50 la victorie, faţă de 6,75 cât au primit sibienii. Două meciuri au avut loc până acum cu sibienii gazdă şi a fost un egal şi o victorie CFR.

ADVERTISEMENT