Mai exact cu 74.562 de lei după ce a divulgat datele personale ale unor utilizatori ai aplicației. Compania de stat Hidroelectrica, considerată cel mai mare producător de energie electrică din România, a fost sancționată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).
Amenda de 15.000 de euro a venit în urma unei breșe de securitate care a afectat datele cu caracter personal ale unor utilizatori ai aplicației companiei. Incidentul de securitate a avut loc în momentul în care Hidroelectrica și-a lansat aplicația, din cauza unor erori tehnice și a testării superficiale.
Potrivit specialiștilor, situația a dus la pierderea integrității și la divulgarea unor date sensibile, cu caracter personal. Ar fi fost afectate 69 de persoane, astfel că autoritatea de control a considerat că Hidroelectrica nu a luat măsurile suficiente pentru a preveni această situație.
În replică, Hidroelectrica a transmis un mesaj prin care a anunțat că problema a fost remediată rapid, cu mențiunea că incidentul ”nefericit” nu ar trebui să se mai repete niciodată. Se poate observa că numărul de persoane care au avut de suferit e relativ mic.
”Acest incident nefericit nu reflectă standardele companiei noastre în privința protecției datelor și suntem dedicați să consolidăm măsurile de securitate pentru a asigura că toate procesele noastre respectă cele mai înalte standarde de protecție a datelor.
Precizăm că acest incident singular a fost cauzat de o eroare tehnică apărută în timpul migrării datelor către sistemul iHidro în octombrie 2023, fiind afectați 69 de utilizatori din cei peste 500.000 de clienți ai companiei. Eroarea a fost remediată prompt.
Hidroelectrica a respectat în totalitate recomandările autorităților și a implementat măsuri tehnice și organizatorice suplimentare pentru a preveni recurența unor astfel de erori”, a transmis compania, conform Profit.ro. Hidroelectrica rămâne cel mai mare producător de energie verde din țara noastră, care operează 187 de hidrocentrale cu o capacitate de 6,3 GW, conform RTV.net.
De asemenea, Hidroelectrica deține un parc eolian cu o putere de 108 MW ce acoperă 13,9% din piața concurențială de energie electrică din țara noastră. Ca și un paradox, tocmai pentru că este o companie gigant care oferă prețuri foarte mici, Hidroelectrica nu a făcut față în ultimii ani numărului mare de clienți care au migrat la această companie.
Așadar, cei de la Hidroelectrica au fost amendați de mai multe ori pentru că nu au emis la timp facturile pentru zeci de mii de clienți. Cei care conduc compania au recunoscut că numărul imens de clienți care au migrat spre Hidroelectrica din cauza prețurilor mici au creat diverse blocaje în sistem.