Hidroelectrica, principalul producător de energie electrică din România, a făcut precizări în legătură cu perioada în care clienții companiei pot trimite indexul pentru luna iunie.
Hidroelectrica, companie lider în producția de energie electrică, a anunțat că citirea indexului și transmiterea acestuia se fac în perioada 24-28 iunie. Astfel, perioada pentru citirea și transmiterea indexului nu se schimbă, o excepție fiind doar în februarie.
Astfel, citirea şi transmiterea indexului la Hidroelectrica rămâne şi acum în perioada cunoscută, o situaţie specială fiind doar în luna februarie. Compania energetică a pus la dispoziție numărul de telefon gratuit 0800.800.359 pentru transmiterea indexului autocitit, potrivit companiei energetice.
„Indexul autocitit poate fi comunicat doar în perioada 24-28 a lunii curente, la numărul de telefon 0800 800 359 (apel gratuit). Pentru transmiterea indexului, veţi avea nevoie de codul atribuit locului de consum şi pe care îl regăsiţi în factura de energie electrică.
Informaţii suplimentare puteţi obţine prin apelarea serviciului Call Center la numărul de telefon: 021.9834. Indexul autocitit poate fi transmis, de asemenea, utilizând portalul client, rubrica autocitire SPEEH Hidroelectrica SA”, a comunicat compania. Peste 500.000 de români sunt clienții Hidroelectrica.
Anterior, compania a informat că restanțierii pot alege pentru eșalonarea plăților pentru o perioadă de șase luni. Compania Hidroelectrica a fost înființată în anul 2000 și este principalul producător și furnizor de energie din România. Producția anuală este de peste 17 TWh, furnizând aprozimativ 30% din producția de energie a țării.
Anul trecut, compania a înregistrat un profit net de 4.394 milioane de lei și o cifră de afaceri de 9.212 milioane de lei. La începutul acestei luni, Hidroelectrica a anunțat că vinde 20% din acțiunile sale și listarea lor la Bursa de Valori București. Compania e revenit cu precizări, anunțând că vinde la bursă peste 17% din acțiuni. Astfel că românii pot cumpăra acțiunile gigantului energetic.
„Listarea Hidroelectrica este un moment mult aşteptat. Până pe 4 iulie, toţi potenţialii investitori îşi pot manifesta intenţia de a achiziţiona pachete de acţiuni la Hidroelectrica. Începând de astăzi, fiecare român poate să fie acţionar la Hidroelectrica”, a declarat vineri Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica, citat de Observator.
Potrivit lui Claudiu Cazacu, analist pe piețe de capital, „se preconizează că va fi cea mai mare listare din Europa de anul acesta. Un eveniment care va creşte profilul bursei. Va atrage atât investitori noi, în plan intern, cât şi va aduce capitaluluri, fonduri, dar şi diverse categorii de investitori din afara ţării”.
Potrivit companiei, viziunea sa este „consolidarea pozitiei de lider în producerea de energie electrică și furnizarea serviciilor tehnologice de sistem, respectând principiile dezvoltării durabile”. „Să creăm valoare prin producerea și comercializarea energiei electrice, într-o manieră responsabilă fața de comunitate și mediu, în conditii de calitate și performanță”.