Ministerul Sănătății a publicat proiectul unei strategii naționale pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA în perioada 2022 – 2030, după o pauză de numai puțin de 15 ani, în care statul român nu a avut o asemenea strategie. Rezultatele acestei lipse a fost creșterea numărului de cazuri în deceniul trecut, îndeosebi în rândul categoriilor vulnerabile: homosexuali, consumatori de droguri injectabile, prostituate și deținuți.
Primele cazuri de SIDA în România s-au înregistrat în 1985, iar de atunci numărul persoanelor diagnosticate oficial cu această boală, inclusiv al celor care au murit, este de 26.171. Peste 9.000 din aceste cazuri sunt reprezentate de cazurile înregistrate la începutul anilor 90, la copii sub 14 ani, care sunt cunoscuți sub numele de „cohorta”. Este vorba, în general, de copii care s-au infectat în spitale și orfelinate, din cauza asistenței medicale de slabă calitate din perioada târzie a regimului comunist.
„Cele mai recente estimări realizate de UNAIDS plasează numărul estimat al persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA în România în jurul cifrei de 19.000. Numărul persoanelor înregistrate ca trăind cu HIV/SIDA la sfârşitul lui 2021 era de 17.271, din care aproximativ 5.500 provin din cohorta copiilor cu an de naştere 1988-1990 (32% din total cazuri în viață)”, se arată în documentul pus în dezbatere publică de către Ministerul Sănătății.
Ministerul estimează că prevalența acestei boli în rândul adulților este mai mică de 0,1%, însă există grupuri de populație în care incidența este mult mai mare: homosexuali (BSB) – 18%, consumatorii de droguri injectabile (CDI) – 11,2% și prostituate (PPSC) – 1%. O statistică din 2016 indica faptul că în închisori se aflau 321 persoane infectate cu HIV/SIDA.
La sfârșitul anului 2021, erau 13.769 de persoane care aveau acces la îngrijiri de specialitate și erau monitorizate într-unul din cele nouă centre regionale de tratament de la nivel național. Din raportul Unităţii de Asistenţă Tehnică şi Management (UATM) 13.634 erau raportate ca primind tratament specific antiretroviral (ARV). Experții MS estimează că 10% din persoanele infectate HIV nu sunt conștiente de statusul lor de seropozitivitate și circa 24% deși îl cunosc accesează sporadic serviciile de monitorizare și tratament.
Ultima strategie de combatere a SIDA a fost aplicată în perioada 2004-2007, iar lipsa ulterioară a unor documente similare a avut consecințe grave recunoscute chiar de către Ministerului Sănătății. „În perioada 2007-2016, numărul de cazuri HIV/SIDA nou diagnosticate a crescut în rândul tuturor grupurilor populaționale (total 7.139 cazuri noi, în medie 714 cazuri/an), creșteri dramatice înregistrându-se la nivelul grupurilor prioritare. Astfel, în această perioadă s-au înregistrat un număr de 4.512 cazuri noi HIV/SIDA cu transmitere heterosexuală, 1.182 cazuri în rândul CDI și 855 în rândul BSB. În 2014 numărul cazurilor cu transmitere heterosexuală nou înregistrate a fost de 529 (creștere cu circa 44% față de anul 2007). În același an (2014) au fost înregistrate și cele mai multe cazuri noi HIV/SIDA în rândul BSB – 137, de aproape 6 ori mai multe față de cele înregistrate în anul 2007- 6 cazuri. Cel mai mare număr anual de cazuri noi la nivelul CDI a fost înregistrat în 2013 – 286 cazuri, de circa 47 de ori mai multe decât în 2007 (6 cazuri)”, se arată în strategia anti-SIDA pentru 2022-2030.
Pe lângă lipsa cadrului strategic, situația s-a agravat, potrivit Ministerului Sănătății, și din cauza diminuării nivelului de coordonare și colaborare între instituțiile implicate în combaterea bolii ca urmare a deficiențelor înregistrate în funcționarea Comisiei Naționale pentru Supravegherea, Controlul și Prevenirea cazurilor de infecție HIV/SIDA. Mai mult, retragerea donatorilor internaționali nu a fost compensată de creștere alocărilor de la bugetul național pentru combaterea și tratarea bolii. Altfel spus, statul român se aștepta ca străinii să-i trateze bolnavii de SIDA.
Un alt factor agravant este pandemia de Covid-19, care a limitat considerabil accesul atât la testare, cât și la monitorizarea bolii. În 2020 au fost înregistrate 513 cazuri noi, iar în 2021 alte 559, ceea ce reprezintă o scădere de peste 300 de cazuri pe an față de perioada precedentă, însă autoritățile din sistem cred că scăderea se datorează doar restricțiilor impuse în spitale pe perioada celor doi ani de pandemie, restricții care au dus și la reducerea numărului de teste pentru depistarea HIV astfel că unele persoane sunt infectate și nici măcar nu știu acest lucru.
O altă problemă este generată de transmiterea bolii de la mamă la făt, în condițiile în care fetele infectate la începutul anilor 90 au ajuns la vârsta fertilă, iar alte femei s-au îmbolnăvit fie pe cale heterosexuală, fie prin consumul intravenos de droguri. În medie, numărul 1,6% din cazurile noi sunt reprezentate de nou-născuți care au luat boala de la mamă.
Încă din 2016 se știa că 61% din cazurile noi de infecție HIV înregistrate în România au fost diagnosticate tardiv față de 48% la nivel european, cu o încărcătură virală mult mai mare, ceea ce presupune tratarea acestei afecțiuni în condiții mai dificile.
Creșterea numărului de cazuri a antrenat automat și costuri suplimentare pentru bugetul sănătății pentru a asigura tratamentul antiretroviral (ARV) necesar. „Dacă în perioada 2007 – 2010 bugetul anual alocat la nivel național pentru tratament ARV a fost de circa 32 milioane de euro, în anul 2016, în condițiile unei creșteri cu 47% a numărului de pacienți, costurile aferente tratamentului ARV s-au dublat, ajungând la aproximativ 60 milioane de euro. Astfel, în condițiile menținerii incidenței HIV/SIDA la nivelul mediei ultimilor 10 ani (714 cazuri noi anual), doar costurile necesare acoperirii tratamentului ARV și monitorizării pentru persoanele nou diagnosticate vor implica o creștere anuală a bugetului cu circa 4,6 milioane de euro”, se arată în proiectul strategii.