Horațiu Moldovan trece printr-o perioadă nu tocmai plăcută în cariera sa. Portarul român așteaptă cu sufletul la gură plecarea din Spania, iar dorința i s-ar putea îndeplini în această fereastră de mercato. Ce echipă îl dorește, de fapt.
Horațiu Moldovan impresiona lumea fotbalului românesc prin transferul său la Ateltico Madrid la începutul anului 2024. Aventura sa pe Wanda Metropolitano nu a fost cea sperată, el fiind împrumutat la Sassuolo, iar în acest sezon la Real Oviedo.
Nici situația de la actuala echipă nu este una strălucită, unde nu are liniște din cauza tensiunii acumulate. Totul se poate schimba însă pentru Horațiu Moldovan, care ar putea ajunge în Italia.
„Spezia este în discuții cu Atletico Madrid pentru a-l transfera pe portarul Horațiu Moldovan. Agentul Marco Sommella muncește pentru a încerca să finalizeze mutarea”, a notat jurnalistul Nicolo Schira, pe contul său de X.
Spezia este ocupanta locului 18 în Serie B, cu 14 puncte. Despre o posibilă mutare în Italia au scris și jurnaliștii spanioli, care au subliniat că Moldovan încă se află „în floarea vârstei” pentru postul pe care îl joacă.
„Portarul, aflat în floarea vârstei la 27 de ani, își dorește mai mult timp de joc. Atletico ar trebui să găsească un nou club pentru Moldovan, cu scopul de a-i crește valoarea de piață. Iar Italia pare să fie destinația preferată a portarului”, a scris El des Marque.