Horațiu Moldovan a început să apere, în sfârșit, după o pauză de aproape un an în care nu a apărat în niciun meci oficial pentru echipa condusă de „Cholo” Simeone. Portarul de 26 de ani a fost împrumutat în acest sezon la retrogradata Sassuolo și a devenit unul dintre cei mai buni portari din Serie B, ocupând locul doi într-un top realizat de presa italiană.
Horațiu Moldovan, fostul portar al Rapidului, a fost în iarna trecută subiectul unui transfer cel puțin surprinzător. Atletico Madrid, echipa antrenată de Diego Simeone, l-a transferat pe portarul român contra sumei de 800.000 de euro.
Moldovan și-a asumat că îi va fi aproape imposibil să joace în fața legendarului portar sloven dintre buturile madrilenilor, Jan Oblak. Ajuns pe Metropolitano, sub comanda lui Simeone, Horațiu Moldovan nu a reușit să apere pentru Atletico în niciun meci oficial.
În această vară, Moldovan a fost împrumutat cu opțiunea de cumpărare la Sassuolo, echipă ce a retrogradat în sezonul trecut din Serie A și își propune promovarea imediată.
În acest sezon, portarul de 26 de ani a apărat în 12 meciuri poarta lui Sassuolo și a păstrat-o intactă în 6 dintre ele. Într-un top realizat pe baza notelor acordate de jurnaliștii italieni în campionat, Horațiu Moldovan ocupă locul doi, în spatele lui Francesco Bardi, portarul lui Regianna. Media notelor din acest sezon pentru Moldovan este de 6.25, notă ce l-a propulsat direct pe al doilea loc în top.
Horațiu Moldovan a vorbit despre situația sa în eșalonul secund italian, dar și despre o posibilă întoarcere la Atletico Madrid: „E un campionat foarte puternic (n.r. Serie B), m-a surprins. Oricine poate să bată pe oricine. Noi am avut ieri (n.r. duminică) un meci dificil. E diferență mare între Atletico și Serie B. Și aici am colegi cu calitate.
Clar mi-aș dori să rămân la Sassuolo, dacă am promova. Sunt fericit aici. M-am acomodat repede. E greu să spun acum dacă suntem favoriți la promovare. Sper la final să promovăm.
Nu știu dacă va pleca Oblak. Mă urmăresc cei de la Atletico. Mi-a mai scris directorul sportiv după meciuri. Nu știu chestiile contractuale. Au prima opțiune și o pot activa până în vară. Până nu știi dacă ești promovat, cred că e greu să îți faci planuri pentru Serie A.”, a spus Horațiu Moldovan, conform Digi Sport.
Împrumutul lui Moldovan la Sassuolo este valabil până în vara anului viitor. Dacă Sassuolo decide să achite suma de cumpărare a portarului român, Horațiu va rămâne în Italia. În caz contrar, dacă echipa nu promovează, Horațiu se va întoarce la Atletico, de unde, cel mai probabil, va fi împrumutat în altă parte.