Horia Brenciu și Alex Bogdan vor face parte din emisiunea „Masked Singer România”. Cei doi vor fi detectivii sezonului 2 al îndrăgitei emisiuni de la Pro TV.
Cei doi detectivi vor pune indiciile cap al cap pentru a descoperi marile secrete din istoria televiziunii. Anul acesta, mai multe nume cunoscute s-au alăturat celebrului show.
Horia Brenciu și Alex Bogdan vor putea fi văzuți pe micile ecrane începând din toamnă și sunt primii doi detectivi ai sezonului 2 „Masked Singer România”.
Aceștia vor încerca să descopere cine sunt vedetele care se ascund în spatele măștilor și costumelor de pe scenă.
Nume cunoscute din showbiz și nu numai vor face spectacol pe scena de la Pro TV, însă nimeni nu va ști cine se ascunde, de fapt, în spatele măștilor, totul fiind păstrat în mare secret.
Horia Brenciu este unul dintre cei mai apreciați cântăreți și entertaineri din România. Artistul va avea rolul de detectiv experimentat în cadrul celui de-al doilea sezon.
De altfel, juratul de la „Vocea României” a fost detectiv și în primul sezon, iar anul acesta își propune să fie și mai agil și să ghicească cât mai multe celebrități deghizate.
„O dată pe an avem niște cazuri de rezolvat. Aici, la Masked Singer România, de fiecare dată când văd un personaj, mă dedublez. Acel copil din mine iese la suprafață bucurându-se de toate măștile, iar în acest sezon are de ce să se entuziasmeze pentru că avem măști pe care nu le-a văzut nici Parisul, nici Londra, nici Tokio, nici New York.
De cealaltă parte, adultul din mine încearcă rapid să scormonească detaliile biografice, să intre sub pielea personajului, să-l ghicească, lucru din ce în ce mai greu pentru că ni se dau indicii cu țârâita. O voce suavă, o mișcare de umeri sau o gambă mai mică sau mai mare, nu pot să te conducă rapid la personaj.
Norocul meu e că am o echipă de detectivi unică în lume! Nu mai vorbesc de prezentator… Prieteni de-ai mei”, a declarat Horia Brenciu.
Alex Bogdan va fi și el unul dintre detectivii sezonului al doilea. Acesta își va folosi talentul de imitator pentru a se apropia de măști astfel încât să descopere cât mai multe indicii.
Cu o experiență îndelungată în lumea teatrului și a filmului, Alex Bogdan este pregătit să rezolve misterele și să descopere cine se ascunde în spatele măștilor senzaționale.
Artistul are emoții foarte mari, dar este fericit că face parte din acest proiect inedit.
„Vă salut, oameni buni, mulțumesc că v-ați răpit din timp să citiți această declarație. Așadar, fără s-o mai lungesc, declar pe propria răspundere că am acceptat provocarea Masked Singer România și voi fi noul detectiv!!!
Am emoții foarte mari, compania este selectă, este plăcută, este numai bună pentru un show de zile mari. Așteptările mele sunt întrecute în fiecare zi. N-am fost pus niciodată față în față cu o energie așa mare, râdem foarte mult în fiecare zi. Abia aștept să ne vedeți!”, a declarat Alex Bogdan.
Sezonul 2 al show-ului „Masked Singer România” a venit cu mai multe schimbări. Pavel Bartoș se va afla la cârma emisiunii în locul lui Jorge, care a prezentat primul sezon.
De asemenea, Mihaela Rădulescu face și ea parte din acest proiect și se va afla la masa juriului.
Filmările au început de câteva zile, iar emisiunea va putea fi urmărită din această toamnă la Pro TV.