În trei ani petrecuți pe banca celor de la FCSB (2023 – 2026), Elias Charalambous (45 de ani) a adus două titluri și două Supercupe ale României în vitrina roș-albaștrilor. Opinia generală este că cipriotul a fost mult mai respectat de jucători, spre deosebire de actualul tehnician, Marius Baciu (45 de ani). Horia Ivanovici dezvăluie motivul acestei situații.
După titlurile din sezoanele 2023 – 2024 și 2024 – 2025, pentru FCSB a urmat o cădere în „prăpastie”. În anul competițional 2025 – 2026, echipa din Capitală nu a prins nici măcar play-off-ul. Acum, roș-albaștrii au avut un început de sezon, cel puțin pe plan extern, dezastruos, fiind eliminați din Conference League de niște anonimi, FK Auda.
În campionatul intern, FCSB nu a pierdut încă, însă jocul nu este deloc cel dorit de fani și de patron. În plus, au apărut multe frământări la nivelul vestiarului. S-a creat așa o opinie acceptată de tot mai multă lume în privința autorității deficitare pe care Marius Baciu o impune jucătorilor. Cu alte cuvinte, actualul tehnician pare că nu mai este atât de respectat cum era, de exemplu, Elias Charalambous.
La FANATIK SUPERLIGA, Horia Ivanovici a dezvăluit motivul pentru care Elias Charalambous era respectat de vestiarul FCSB, iar Marius Baciu nu pare că se situează în aceeași postură. În „era Charalambous”, alături de cipriot era un factor cheie la echipă, care conta enorm pentru jucători. E vorba de Mihai Pintilii (41 de ani) fost fotbalist și căpitan la FCSB timp de mai multe sezoane.
„S-a tot spus, pe bună dreptate, ‘care e diferența între Baciu și Charalambous sau între Baciu și Bogdan Argeș Vintilă sau așa mai departe?’. Uite că acum am avut o iluminare cu Charalambous. Știți de ce e diferență între Baciu și Charalambous? Las contextul că jucătorii au prins vârf de formă și așa mai departe, că până la urmă și antrenorul ….depinde cum îi antrenează, cum se implică și cum îi capacitează pe jucători să se antreneze 101%…
Știți unde e diferența? Apropo de respectul ăsta pe care eu cred că Baciu nu-l are? Acum mi-am dat seama. Charalambous l-a avut lângă el pe (Mihai) Pintilii. Tot vestiarul FCSB-ului se uita altfel la Pintilii. De aceea au reușit să-l accepte și pe Charalambous, pentru că era Pintilii, un lider, unul dintre ei, unul pe care l-au respectat. Iar ei, practic, nu neapărat că l-au respectat pe Charalambous. Ei au respectat pachetul Charalambous – Pintilii”, a spus Ivanovici.
Cuplul Elias Charalambous – Mihai Pintilii a adus celor de la FCSB mai multe trofee și calificări importante în grupele cupelor europene. În prezent, Marius Baciu lucrează la FCSB alături de Sorin Bucuroaia (48 de ani), pe care l-a avut colaborator și la FC Păușești Otăsău.
„Cine este mâna dreaptă a lui Baciu, și cu asta am spus tot. În timp ce Charalambous l-a avut mână dreaptă sau aproape egal pe Pintilii, care, încă o dată, era din vestiar, e respectat, Baciu, din păcate pentru el și pentru FCSB, mâna lui dreaptă este faimosul Sorin Bucuroaia. Bucuroaia a fost, de-a lungul carierei lui prodigioase, antrenor principal la CSM Râmnicu Vâlcea, FC Speranța și FC Păușești-Otăsău”, a punctat Horia Ivanovici, în emisiunea de la FANATIK.