România a zdrobit Cipru cu 4-1 în ultimul meci din actuala ediție a Ligii Națiunilor, iar unul dintre remarcații specialiștilor a fost Ianis Hagi, jucător pe care selecționerul Mircea Lucescu l-a titularizat în premieră în mandatul său. Cu numărul 10 pe tricou, Ianis a oferit câteva momente de magie, fiind lăudat și în studioul emisiunii FANATIK SUPERLIGA de Horia Ivanovici și invitații săi.
Ianis Hagi a fost din nou titular într-un meci al naționalei României după o pauză de aproximativ 4 luni și nu i-a înșelat selecționerului Mircea Lucescu încrederea acordată. A avut o contribuție însemnată la golul 2 al „tricolorilro”, marcat de Răzvan Marin în prima repriză, a oferit o pasă de geniu la cel al lui Florinel Coman, iar per ansamblu evoluția sa a fost cel puțin în media echipei.
„Mie mi-a plăcut Ianis Hagi, chiar mi-a plăcut de el. Mi s-a părut super ok. Ținând cont că e un jucător care are atâtea probleme, mi s-a părut că s-a ridicat la un nivel ok”, a deschis moderatorul Horia Ivanovici analiza lui Ianis Hagi din partida cu Cipru.
„S-a văzut că nu are jocuri în picioare, în multe faze a încercat… Dacă ne uităm, mai ales în prima repriză, e singurul jucător care face mereu șapte-opt atingeri la minge. Se vede că nu are jocuri în picioare”, a scos în evidență Dănuț Lupu punctele negative ale celui care a purtat tricoul cu numărul 10 în acest ultim meci din Liga Națiunilor.
„Dar ce atingeri face câteodată. Ai văzut-o pe aia, cum a luat-o cu călcâiul? Bravo, Ianis! Spectacol! Așa te vreau! Numele de Hagi… Mie mi-a plăcut, pe cuvânt de onoare. Știi cum îl analizez pe Ianis Hagi? Prin prisma faptului că are atâtea probleme de un an jumate, mie mi s-a părut că a făcut, în anumite momente, un meci excelent.
Uite, mă uitam la ceva… Pasa aia în cross la golul lui Coman este centrare de jucător cu mare calitate. Nu o să spun acum că e geniu, că e Messi sau nu știu ce… Nu se pune problema. Dar are ceva de fotbalist în ADN. Pasa aia în gura porții i-a pus-o lui Florinel doar s-o dea în poartă.
Mie mi-a plăcut Ianis. Și mi se pare că întotdeauna inventează el ceva… E cumva decisiv sau semidecisiv, face ceva. Și în meciurile în care nu-i iese. Cum a fost atunci cu penalty-ul ăla. Nu a jucat cine știe ce, dar ți-a scos penalty. Are ceva în ADN. Calite în ADN…”, continuă Horia Ivanovici să elogieze prestația lui Ianis Hagi la FANATIK SUPERLIGA, emisiune transmisă LIVE numai pe site-ul FANATIK.RO în fiecare luni, marți și vineri, de la ora 10:30.
„Da, dar are și patru ocazii în care în loc să paseze dă la poartă și… Părerea mea e că în prima repriză și-a dorit foarte mult să dea gol și a jucat mai mult pentru el. În repriza a doua, într-adevăr, a intrat în ritmul echipei. Dacă te uiți atent la meciuri, sunt anumite faze în care jucătorii nu-i dau mingea. Iar el de multe ori nu o dă la alții. Și de aia, poate, nu-l joacă mereu ceilalți. Dar se vede că nu are jocuri în picioare, nu poate să alerge”, a mai completat Dănuț Lupu.
În discuție a intervenit și Sorin Cârțu, noul președinte de onoare al Universității Craiova, care a remarcat la rându-i calitatea tehnică a lui Ianis Hagi, dar a subliniat problemele pe care acesta le are din cazua lipsei jocurilor. „La tonusul de competiție pe care-l are el la vremea asta, fără ritm de joc, n-a arătat rău. Dar a avut momente și bune, de inspirație, cum ai spus cu pasa aia, e o pasă de mare calitatte. Dar a avut și momente care altădată, dacă avea ritm de joc, n-ar fi existat. Dar una peste alta, nu a fost o prestație rea.
E un tip care și driblează, pentru că Ianis poate să te dribleze de pe loc, să-ți facă niște fente și să depășească un jucător folosind ambele picioare. Dar prestația lui ar fi mult mai bună în momentul în care ar avea o continuitate în jocuri”, a spus Sorin Cârțu la FANATIK SUPERLIGA.