Sport

Horia Ivanovici l-a taxat pe Petre Marin după România – Austria 1-0: „Are un cartonaș portocaliu din partea mea! A încercat să influențeze nedemn primul 11 și a pus o presiune suplimentară pe Lucescu!”

Horia Ivanovici i-a acordat „cartonașul portocaliu” lui Petre Marin pentru tensiunea pe care a creat-o în ultimele zile la echipa națională
13.10.2025 | 15:07
Horia Ivanovici la taxat pe Petre Marin dupa Romania  Austria 10 Are un cartonas portocaliu din partea mea A incercat sa influenteze nedemn primul 11 si a pus o presiune suplimentara pe Lucescu
Horia Ivanovici i-a acordat „cartonașul portocaliu” lui Petre Marin după România - Austria 1-0 Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Accidentarea lui Răzvan Marin a devenit un adevărat caz în ultimele zile la echipa națională. Horia Ivanovici consideră că intervenția lui Petre Marin a dinamitat atmosfera înaintea meciului crucial cu Austria.

Petre Marin l-a contrazis pe Mircea Lucescu cu privire la Răzvan Marin

Mircea Lucescu a avut o săptămână grea la echipa națională. Totul a culminat cu ziua de vineri, 10 octombrie, când FANATIK a anunțat în exclusivitate că Adrian Șut a fost convocat de urgență la echipa națională în locul lui Răzvan Marin, cu probleme medicale.

ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu a precizat că mijlocașul de la AEK Atena nu s-a antrenat în ultimele zile și că nu-l va putea ajuta la meciul cu Austria. Numai că, Petre Marin a ieșit public și a afirmat că nu este vorba de nimic grav, iar fiul său a lipsit doar o zi de la pregătire.

„Mi-a spus că-l ține un pic în spate, la coapsa dreaptă. Dar crede că nu-i nimic grav, doar ceva ca o încărcare musculară mică. E vorba numai despre o zi. Joi nu s-a antrenat! Acum așteptăm să vedem ce îi va spune după ce a ieșit rezultatul RMN-ului”, a spus Petre Marin pentru GSP.

ADVERTISEMENT

Horia Ivanovici îl consideră responsabil pe Petre Marin pentru polemica creată în jurul fiului său, Răzvan Marin

În cele din urmă, „Il Luce” nu a mizat în meciul cu Austria pe Răzvan Marin, dar nici pe Adrian Șut. Alesul tehnicianului a fost Vlad Dragomir, care a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști de pe teren.

ADVERTISEMENT

A doua zi după victoria de pe Arena Națională, Horia Ivanovici i-a reproșat lui Petre Marin modul în care a creat o polemică în sânul echipei naționale. Directorul FANATIK este de părere că luările de poziție ale fostului internațional român nu au făcut decât să pună o presiune în plus pe Mircea Lucescu înaintea unui meci extrem de important.

„De ce spun că a fost meciul perfect al lui Mircea Lucescu? Rezistă presiunii, rezistă atacurilor și dezinformărilor pe tema lui Răzvan Marin. Și apropo, nu-i dau cartonașul roșu din respect, dar are un cartonaș portocaliu Petre Marin, tatăl lui Răzvan Marin.

ADVERTISEMENT

Domnul Petre Marin are un mare cartonaș portocaliu de la mine pentru modul în care a ales să facă atmosferă înaintea acestui meci important, să sune pe la site-uri, să le spună tuturor că fiul lui nu are nimic și că nu înțelege ce se întâmplă și că s-a antrenat în toate zilele. Un gest extrem de urât! I-aș fi dat roșu, dar Petre Marin a însemnat ceva pentru fotbalul românesc. Dar are un cartonaș portocaliu din partea mea pentru modul nedemn prin care a încercat să influențeze primul 11, să-l bage în echipă pe fiul lui, dar, în primul rând, pentru faptul că a pus o presiune suplimentară pe Mircea Lucescu, pe care l-au luat toți la 3 în ultimele 24 de ore, aproape toată presa. Că nu știe de Răzvan Marin, că nu știe că este apt, că, de fapt, este o polemică. Am văzut titluri ‘Mircea Lucescu l-a accidentat pe Răzvan Marin’.

Naționala, Mircea Lucescu, nu aveau nevoie de așa ceva. Lucescu a mai trebuit să-și ia o cruce în spate înaintea acestei partide, iar crucea s-a numit Răzvan Marin. Toată lumea l-a atacat din cauza lui Răzvan Marin, iar Petre Marin a alimentat această polemică atât de negativă și atât de rea pentru echipa națională. A fost încă o piatră pe care a dus-o cu demnitate Mircea Lucescu”, a declarat Horia Ivanovici, în direct la FANATIK SUPERLIGA.

Horia Ivanovici i-a arătat cartonașul portocaliu lui Petre Marin după România - Austria 1-0: „Foarte urât, nedemn!