Poate că Mircea Lucescu (80 de ani) nu și-a încheiat mandatul în glorie, așa cum și-ar fi dorit întreaga „suflare tricoloră”, însă acest lucru nu îl face cu nimic mai puțin important pentru tot ce a însemnat fotbalul românesc în ultimele decenii. Horia Ivanovici a ținut un discurs extrem de emoționant, adresat nu antrenorului, ci omului Mircea Lucescu.
Mircea Lucescu a preluat naționala României într-un moment foarte delicat, atunci când nimeni nu și-a dorit să-și asume responsabilitatea băncii tehnice a „tricolorilor”. Performanța reușită de Edi Iordănescu era privită ca un moment de apogeu, greu de depășit, însă Mircea Lucescu nu a ezitat nicio secundă să revină la cârma naționalei, în lipsa oricărei alte variante a Federației.
România a pornit cu aplomb în campania de UEFA Nations League, pe care a câștigat-o cu maximum de puncte și astfel am avut șansa meciului de baraj, disputat joi seară, la Istanbul. Chiar dacă a întâmpinat probleme medicale ulterior, la finalul grupei preliminare pentru Campionatul Mondial, „Il Luce” a strâns din dinți ca un adevărat războinic și a încercat să readucă România la un turneu final după 28 de ani de pauză. Pentru toate aceste sacrificii, în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Horia Ivanovici a avut un discurs emoționant dedicat în totalitate lui Mircea Lucescu:
„Aș vrea să-i mulțumim public lui Mircea Lucescu. Efortul pe care l-a făcut, sacrificiul din ultimele luni… lumea nu știe, de fapt. Mircea Lucescu a demonstrat încă o dată că pentru el fotbalul este mai important chiar și decât viața. A demonstrat că patima depășește orice. Pasiunea pentru fotbal depășește orice fel de dragoste. S-a născut pentru meseria asta, a trăit în meseria asta și va rămâne toată viața lui dedicat trup și suflet acestei meserii.
Lumea habar nu are prin ce momente grele a trecut Mircea Lucescu în aceste luni. Ce războinic a putut să fie străbunul Mircea Lucescu. Lumea nu știe! Merită respect, dragoste și mai merită ceva concret. Poate o statuie sau un nume de stadion. De ce să ne ferim de lucrurile astea? Nea Mircea, îți mulțumim din suflet și suntem onorați că suntem contemporani cu dumneavoastră. Tot fotbalul românesc ar trebui să-i mulțumească lui Mircea Lucescu. Nea Mircea, stați liniștit, nu vă definește un meci cu Turcia. Este cariera unui titan, iar ce s-a întâmplat în ultimele luni nu reprezintă decât niște nereușite de furnică. El nu a fost laș. Curajul este apanajul marilor oameni, iar Mircea Lucescu nu este doar un mare antrenor, ci un mare om. Mulțumim încă o dată din suflet!”, au fost cuvintele transmise de Horia Ivanovici către Mircea Lucescu, la FANATIK SUPERLIGA.
Cel mai probabil, ajuns la o vârstă onorabilă, Mircea Lucescu își va încheia mandatul la echipa națională după meciul amical pe care „tricolorii” îl vor disputa în compania Slovaciei. Deși este în firea umană să prețuim o persoană abia după ce nu o mai avem, fiecare român iubitor de fotbal ar trebui să-i ofere respectul cuvenit lui Mircea Lucescu, așa cum au făcut-o turcii la finalul partidei cu România.
Hakan Calhanoglu, căpitanul naționalei din „Țara Semilunii”, s-a îndreptat imediat către Mircea Lucescu după fluierul de final. Cei doi s-au luat în brațe timp de zeci de secunde, timp în care mijlocașul lui Inter Milano i-a mulțumit pentru fiecare lucru pe care l-a făcut pentru el, ca fotbalist, cât și pentru reprezentativa țării sale, recunoscându-i că el este cel care a format actuala națională a Turciei, care se află la un singur meci distanță de a întrerupe perioada de 24 de ani de absență de la Campionatul Mondial.
Chiar dacă pare un om de neatins, Mircea Lucescu a fost complet mișcat de cuvintele căpitanului turc și a recunoscut-o la interviul de la finalul partidei: „Am venit la națională din dorința de a fi aici. Poate ați văzut că băieții ăștia turci au venit toți la mine și mi-au mulțumit. Çalhanoğlu mi-a zis: ‘Cu dumneavoastră am învățat fotbal’. Ce poate fi mai emoționant?”, a declarat Mircea Lucescu la finalul partidei, conform Prima TV.
La final, dincolo de rezultate și de cifre, rămâne povestea unui om care a trăit pentru fotbal. Importanța lui Mircea Lucescu pentru fotbal nu se măsoară în victorii sau înfrângeri, ci în generațiile pe care le-a format și sutele de fotbaliști, români și străini, cărora le-a câștigat respectul pe viață atât ca antrenor, cât și ca om.