Horia Ivanovici și-a exprimat nemulțumirea după sancțiunile luate de UEFA la meciul România – Kosovo. Chiar dacă „tricolorii” au câștigat partida la „masa verde”, Federația Română de Fotbal a primit o amendă uriașă, iar echipa națională va juca fără spectatori următorul meci de pe teren propriu din Liga Națiunilor.
Federația Română de Fotbal a primit, cumulat, o amendă în valoare de 128.000 de euro pentru evenimentele petrecute la România – Kosovo.
„Eu vreau să spun ceva. Eu consider că e o decizie total nedreaptă. Ba chiar aș putea să spun o decizie abuzivă față de noi, față de România. Cu alte cuvinte, în traducere sună cam așa:
‘Ați câștigat cu 3-0, v-am dat 3-0, dar de fapt voi sunteți vinovați’. Pe mine mă deranjează, și de aceea decizia mi se pare pe alocuri puțin revoltătoare, faptul că nu au fost incidente. Au strigat doar niște grupuri de suporteri ‘Serbia, Serbia’, dar după ce jucătorii kosovari i-au provocat pe fani cu gesturi obscene și cu tentă politică.
Nu a fost un întreg stadion care să facă asta. Ba chiar ne-am comportat ireproșabil. Să vii totuși să îi legitimizezi pe cei din Kosovo? Pentru că această decizie cu terenul suspendat, fără spectatori, și cu amenzile astea record nu fac decât să îi legitimizeze pe cei din Kosovo, care au spus că la București au ieșit de pe stadion din cauza faptului că românii sunt rasiști și xenofobi”, a tunat Horia Ivanovici, la DON MUTU, show care e live pe FANATIK.RO, joia, de la ora 10:30.
„În momentul în care UEFA pe noi ne face harcea-parcea… De ce spun asta? Decizia de a câștiga cu 3-0 este absolut normalitate. Conform regulamentului, dacă o echipă nu termină meciul în 90 de minute, nu contează ce s-a întâmplat, echipa aceea pierde cu 0-3. Nu e ca și cum am primi noi ceva. E ceva firesc. Dacă privești pe fond decizia, e o decizie care îi legitimizează pe kosovari, iar nouă ne dă un par în cap.
Pentru că dacă o traduci, decizia e în felul următor. UEFA în traducere a spus așa: kosovarii au avut dreptate. Pe stadion au fost scandări xenofobe, rasiste. Pe stadion s-au dat mesaje care nu trebuiau să se dea, politice, că una dintre amenzile de 30.000 de euro chiar asta spune, că s-au dat mesaje. Și până la urmă deși ei au provocat, eu au făcut toată țigănia aia, tot circul ăla, și repet, nu aveau cum să scape fără 0-3, dar pe fond, decizia îi avantajează”.
„Toată lumea din presa internațională care a dat știrea aseară a rămas cu impresia că da, românii sunt rasiști și xenofobi, ceea ce nu e cazul, și că decizia UEFA uite cum i-a pedepsit pe români. E o decizie paradoxală. Tu câștigi cu 3-0, dar de fapt ai pierdut. Tu ai pierdut prin această decizie. Pierzi la toate capitolele.
Și imagine și tot. Cu alte cuvinte ți se pune ștampila pe care o doreau kosovarii. Asta își doreau. Dar de kosovari nu s-a spus nimic. Nu s-a spus că ei au provocat, că ei au început, nu s-a spus nimic de comportamentul lor de oameni nesimțiți în vestiar. Ce circ, ce mizie au făcut. Nu au fost pedepsiți pentru toată provocările. Au luat și ei 6000 de euro amendă.
În esență, noi am pierdut la UEFA. Pentru că am rămas cu ștampila că suntem rasiști. Deci, cu alte cuvinte, kosovarii au avut dreptate să iasă de pe teren. Asta a spus UEFA”, a adăugat directorul FANATIK.