VIDEO. Horia Ivanovici, show la debutul emisiunii “Fan ROMÂNIA” pe pagina de facebook Horia Ivanovici Oficial

Adrian Baciu   
în Horia Ivanovici
26/03/2020, 20:18
VIDEO. Horia Ivanovici, show la debutul emisiunii “Fan ROMÂNIA” pe pagina de facebook Horia Ivanovici Oficial
Horia Ivanovici, emisiune despre România, pentru România: "Fan România!"

Începând de astăzi, joi, 26 martie, cunoscutul jurnalist Horia Ivanovici revine în faţa publicului larg cu emisiunea “Fan ROMÂNIA”. Prima ediţie va debuta diseară, ora 8:18 pm, LIVE, şi va putea fi urmărită pe pagina de Facebook Horia Ivanovici Oficial şi pe contul de Youtube Horia Ivanovici Oficial.

Emisiunea “Fan ROMÂNIA” se va difuza în fiecare seară, de la ora 8:18 pm, de duminică până vineri, dar va avea şi Ediţii Speciale, când evenimentele o impun.


UPDATE Ora 22:30 / Omul de afaceri Silviu Prigoană a vorbit la “Fan ROMÂNIA” despre viaţa în izolare şi a dat un sfat cheie pentru dezinfectare – vezi video mai jos: Sunt de 16 zile în izolare cu băieţii, fără nimeni altcineva. Soţia e-n izolare la Sibiu, ne-a prins carantina despărţiţi. La cât de pregătiţi suntem, o să stăm 100-200 zile în case.  O să avem voie să vedem pomul de Crăciun în curtea casei! O să mă înjure lumea, dar dacă era Băsescu preşedinte, nu existau niciodată ordonanţe militare cu recomandări! Nu ne mai revenim niciodată!”

Silviu Prigoană este în direct acum la Fan România cu Horia Ivanovici

Posted by Horia Ivanovici Oficial on Thursday, March 26, 2020


UPDATE Ora 22:22 / Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliției Române, a vorbit despre situaţia amenzilor de după starea de urgenţă: „Au fost depistate aproximativ 5.000 de persoane care nu au respectat Ordonanța Militară nr 3.

Din datele pe care Poliția Română le-a colectat, pot spune că românii au înțeles că rolul nostru nu e de a penaliza, ci de a-i ajuta.

Forțele care se află în teren își fac datoria și pe tot teritoriul României se respectă aceste măsuri. Amenzile sunt între 100 și 5000 de lei pentru persoanele  fizice și 1000-7000 de lei pentru persoanele juridice.”

Live from Mevo Horia Ivanovici

Posted by Horia Ivanovici Oficial on Thursday, March 26, 2020


UPDATE Ora 22:01 / Sandu Pop (Văru Săndel), artist: „Eu cred că vom scăpa mai repede decât de toate scenariile apocaliptice. Dacă am gândi pozitiv, toate lucrurile se vor rezolva mult mai repede.

Am venit acum trei săptămâni din Madrid, Madridul nu era nici măcar zonă galbenă când am aterizat noi în România, iar imediat după s-a făcut zonă roșie.

S-au împlinit 14 zile de când nu am ieșit din casă, dar eu am vrut să intru în autoizolare. Mi-a prins bine această pauză cu familia.

Artiștii au fost foarte afectați de coronavirus. În momentul ăsta nu s-a plâns nimeni, toată lumea glumește, dar cred că dacă mai intrăm în direct peste două săptămâni lucrurile vor sta altfel.

N-am mai avut un weekend alături de copii și soție de la Crăciun. Așa m-am bucurat de zilele astea, în care am gătit, am făcut paturile. Am zis să recuperez ceea ce pierdusem.

Am făcut doi scripeți, o roată la mine pe gard și o roată la vecinul peste drum. Pleacă de la mine o sticlă de bere către el, iar la mine se întoarce sticla goală 🙂

La țară e puțin mai bine decât la oraș. Am crezut prima dată că nu e adevărat, dar am înțeles că de la Cernica două sate depărtare către Oltenița, oamenii sunt mai bine în aceste momente”.

Horia Ivanovici: „Această criză are și multe lucruri pozitive. Criza parcă a răspuns la strigătul disperat al copiiilor, iar acum putem să stăm mai mult cu ei”.


UPDATE Ora 21:42 / Iancu Guda, analist pentru mediul de afeceri din România: „Pandemia coronavirus spre deosebire față de alte evenimente nefericite din trecut are un caracter special și anume că afectează și economia.

Cererea și oferta se blochează, aproape toate sectoarele și ratele economiei sunt afectate, pentru prima dată în istoria omenirii, cu excepția războaielor.

82% din afacerile românești au maxim trei angajați, iar 25% dintre afaceri sunt microîntreprinderi. Aceste nouă luni de rate amânate nu se șterg cu buretele, ci se vor adăuga pe parcursul anilor

Băncile nu pierd niciodată. Normalitate pentru mine înseamnă solidaritate. Nu poți să te duci direct să-ți amâni ratele cu nouă luni. Riscăm să pierdem lupta financiară, cu cât stăm mai mult în casă.

Eu aș merge pe o perioadă de trei maxim șase luni în care să-mi amân ratele, pentru că din a doua jumătate a anului lucrurile vor reveni la normal, iar puterea de cumpărare va fi ca înainte.

Dacă durează mai mult de șase luni, urmează o depresiune economică, adică o perioadă de doi-trei ani foarte grei. Acum 50 de ani, erau cam 300.000.000 de bilete de avion, iar acum sunt 4.000.000.000.000.

Dacă la 100 de oameni avem 4 șomeri, în viitor se poate să se ajungă la 15 șomeri din 100 de oameni, dacă pandemia va dura mai mult de șase luni.

Măsurile de garantare a creditelor nu sunt suficiente. Statul a lăsat companiile în aer, dar băncile pentru a da credite are nevoie de garanții. Garanțiile puse de Statul Român a fost doar de 5 miliarde de Ron”.


UPDATE Ora 21:33 / Doina Zoicăi, epidemiolog din Iași: „Cu toții așteptăm să știm când se va sfârși această criză, dar din păcate aceasta va mai dura. Sperăm că în cât mai scurt timp să apară vaccinul care să diminue acest virus mondial. 

Se estimează că un vaccin ar fi posibil să se găsească la mai devreme de sfârșitul acestui an, dar este foarte greu să fac un pronostic, dar trebuie să ținem cont că lupta cu acest virus este o luptă individuală și implică responsabilitatea întregii lumi.

Deja, după cum bine știți, a fost aplicată prima doză în SUA la un voluntar, acum umrează faza pentru evaluarea ca acest produs să fie acceptat la scară mondială.

Să sperăm că soluția va veni și din România, nu să apelăm neapărat la specialiști din alte țări, cum este cea de la Timișoara, dar nu cunosc când va fi testat prima dată”.


UPDATE Ora 21:25 / Adrian Vasilescu, consilier BNR: „La această oră deciziile Guvernului nu au fost aflate, s-a vorbit doar pe surse. Așteptăm decizia în Monitorul Oficial, în baza căruia se vor putea suspenda ratele pentru nouă luni.

Băncile își cunosc partenerii debitori. E nevoie de o cerere la bancă și să solicite să-i fie anulate ratele timp de două luni, nu e nevoie de a face cerere pentru nouă luni. Virusul COVID-19 e periculos pentru că e necunoscut.

Avem experiența din criza trecută, cu oameni care au venit cu restanțe mari și care nu au mai putut să-și plătească ratele, fiind încadrați în categorii de rău platnici, ceea ce nu este bine.

De data asta nu s-a mai așteptat să se facă bilanțul în avans, ci s-a făcut în amonte. Banca Națională e pregătită cu intervenții masive pentru plăți de salarii, pentru tot felul de plăți.

Banca Națională le știe pe toate și vor fi intervenții cu injecții de lichidități pentru bănci și vor fi în același timp împrumuturile de urgență, care acum e de 2, 58%. 

Nici în Germania băncile nu au dobânzi de 1%, cum se spune în România. Banca Națională a făcut un comunicat foarte precis. Deciziile vor fi în funcție de nevoie, cât va dura criza, atât vor dura măsurile speciale

Avem în România 10.000.000 de persoane care au deschis 15.000.000 de depozite. Acești bani sunt foarte importanți pentru țară, pentru că ei sunt puși în circulație.

Crizele care au fost până acum au arătat că agravările au apărut pe fondul panicii”.

Horia Ivanovici revine în spațiul public cu emisiunea Fan ROMÂNIA! Prima ediție, AZI, LIVE pe pagina de facebook Horia Ivanovici Oficial

Posted by Horia Ivanovici Oficial on Thursday, March 26, 2020


UPDATE Ora 20:40 / Fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, a intervenit în direct la Fan ROMÂNIA şi a analizat situaţia medicală din România în plină pandemie. Vezi VIDEO


UPDATE Ora 20:34 / Horia Ivanovici: „Îi sfătuiesc pe români să își amâne ratele doar două-trei luni, nu nouă. Dacă toți vom năvăli și ne vom anula ratele cu nouă luni, este posibil să creeze un adevărat efect de bumerang, iar băncile să nu mai facă față cererilor.

După mine, toți trebuie să dăm dovadă de responsabilitate, în caz contrar toată situația se va transforma într-un infern economic și un infern bancar”.


UPDATE Ora 20:30 / Horia Ivanovic: „Fără a încerca să fiu partizan, gestul lui Victor Costache este unul cu adevărat incalificabil, unul cu adevărat șocant, în mijloc de pandemie, de care românii nu aveau nevoie”

Horia Ivanovici revine

Horia Ivanovici revine în spațiul public cu emisiunea Fan ROMÂNIA! Prima ediție, AZI, LIVE pe pagina de facebook Horia Ivanovici Oficial

Posted by Horia Ivanovici Oficial on Thursday, March 26, 2020


UPDATE Ora 20:18 / Start! Horia Ivanovici realizează prima emisiune “Fan România”


Horia Ivanovici revine LIVE, diseară, de la ora 8:18 pm, într-o emisiune despre România, pentru România: “Fan ROMÂNIA!”

“Stau acasă, dar am hotărât să nu mai stau deoparte! Trebuie să ne implicăm fiecare, cât putem, fiecare pe măsura forţei pe care o are şi să punem umărul la ieşirea din această criză fără precedent. Nu e corect să asist impasibil cum România şi românii mei dragi suferă şi totul se duce naibii… Nu e nici măcar moral! Îmi pasă de România şi de oamenii acestei ţărişoare atât de încercată! Îmi pasă unde vor creşte copiii mei, în anii următori.

Fan ROMÂNIA va fi LIVE pe Facebook şi Youtube, atât cât voi putea, şi va fi clar o emisiune de linia întâi în acest război copleşitor pe care îl ducem cu coronavirusul, dar, mai ales, cu noi înşine.

Ne vedem diseară, de la fix 8:18! Totul va fi bine!”, ne asigură Horia Ivanovici, printr-un mesaj pentru FANATIK.

Horia Ivanovici va fi ajutat de echipa sa, formată din colegii Adrian Barna – producător şi jurnaliştii Ştefania Băcanu, Matei Udrea şi Silviu Ghering, plus sutele de mii de români dornici de informaţie corectă şi adevăr nefardat.

Dacă aveţi orice fel de informaţii relevante despre orice eveniment important din România zilelor noastre, vă rugăm să ni le transmiteţi pe WhatsApp, la numărul +40.751.160.680 şi/sau mail la contact@fanatik.ro

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles