Life

Horia Moculescu, scandalizat după ce votul României la Eurovision a fost anulat: “Fals în acte! Ce nenorociți”

Horia Moculescu condamnă atitudinea organizatorilor Eurovision și consideră că TVR ar trebui să se retragă din concurs, după ce votul juriului din România a fost anulat în ultimul moment.
16.05.2022 | 12:46
Horia Moculescu scandalizat dupa ce votul Romaniei la Eurovision a fost anulat Fals in acte Ce nenorociti
Horia Moculescu le bate obrazul organizatorilor concursului Eurovision, pe care îi acuză de furt, și le sugerează celor din TVR să se retragă din această competiție. Sursa foto: Eurovison TV, Facebook, Fotomontaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Horia Moculescu îi acuză pe cei de la EBU, organizatorul competiției internaționale Eurovision, că a furat voturile României. Celebrul compozitor susține că organizatorii au făcut fals în acte, fiind responsabili direct de înlocuirea celor 12 voturi pentru Moldova, din partea României, pentru Ucraina. Acesta este de părere că TVR ar trebui să iasă din concurs în semn de protest.

Ce spune Horia Moculescu după ce votul României a fost anulat la Eurovision: ”În locul TVR-ului, m-aș retrage! E prea mult”

Horia Moculescu a fost dezamăgit de organizatorii concursului Eurovision, care au descalificat mai multe țări, printre care și țara noastră. Compozitorul este de părere că s-a dorit de la bun început ca Ucraina să fie țara câștigătoare, la ediția din acest an de la Torino, din data de 14 mai 2022.

ADVERTISEMENT

”Eu, dacă aș fi în locul TVR-ului, m-aș retrage de la Euroviziune și ar ieși mare scandal, pentru că nouă ni s-au furat voturile!

Au fost înlocuite după bun gust al organizatorilor de la EBU, cu explicații jenante, care nu au nicio legătură cu realitatea.

ADVERTISEMENT

Mi-ai luat voturile, foarte bine, dar, să îmi iei și cele 12 voturi pentru Moldova și să le pui la Ucraina, este fals în acte. Și vii să acuzi că ‘s-a votat’ după un anumit tipar…  e prea mul!

Ce nenorociți! Pentru prima dată se întâmplă așa ceva! Probabil a fost un comandament european să iasă Ucraina”, a declarat marele compozitor Horia Moculescu, în exclusivitate, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Horia Moculescu, despre prestația lui WRS în finala Eurovision: “Mie mi-a plăcut”

Celebrul compozitor, în vârstă de 85 de ani, s-a numărat de mai multe ori, în trecut, printre membrii juriului de specialitate de la Eurovision România. Anul acesta, Horia Moculescu a mai declarat că, odată cu participarea lui WRS, România a intrat în finală, după mai mulți ani, cu o prestație foarte bună.

Totuși, ca și Marcel Pavel, compozitorul a remarcat atitudinea feminină a reprezentantului nostru de pe scena de la Torino. Horia Moculescu susține că nu era necesar ca Andrei Ionuț Ursu să urmeze trendul, având în vedere că melodia lui a prins foarte bine.

ADVERTISEMENT

”Mie mi-a plăcut reprezentantul nostru. A avut două gesturi de homosexual, nu știu dacă este… Dar acest este trendul. Se poartă saltimbancii și nefericiții, și am zis, hai hop și noi.

Când cântecul era așa de atrăgător…A fost singurul cu care a cântat toată sala. La el și la Volare. În fine. Mai luăm câte o palmă…”, a mai declarat Horia Moculescu, pentru FANATIK.

Care sunt cele 6 țări descalificate de EBU

EBU (European Broadcasting Union), organizatorul competiției Eurovision, a transmis după finală că a sesizat, după cea de-a doua repetiţie a celei de-a doua semifinale a competiției de la Torino, anumite tipare de “vot neregulat” la votul juriilor din şase ţări, printre care şi România.

Pentru că au existat suspiciuni de fraudă, EBU a luat decizia anulării votului din aceste ţări și a schimbat rezultatul votului cu un “înlocuitor agregat” atât în semifinală, cât şi în finală, ceea ce a dus, practic, la descalificarea juriilor.

Țările care au fost vizate de această decizie a celor de la EBU au fost România, Georgia, Azerbaijan, San Marino, Polonia şi Muntenegru, toate concurând, de altfel, în cea de-a doua semifinală.

WRS s-a clasat pe locul 18 la Eurovision 2022

WRS s-a clasat pe locul 18 în finala Eurovision 2022 cu piesa Llamame, țara câștigătoare din acest an fiind Ucraina, cu 439 de puncte. Țara vecină a fost reprezentată anul acesta de Kalush Orchestra, cu melodia Stefania. Moldova a ieșit pe locul 7.

 

ADVERTISEMENT