Așa cum a anunțat pe 19 august, Horia Tecău a renunțat la rolul său de căpitan nejucător al echipei României de Billie Jean King Cup. Fostul tenismen ocupa această funcție din 2022, iar locul său va fi luat de Alexandra Dulgheru.
La o zi după ce Horia Tecău și-a încheiat colaborarea cu Federația Română de Tenis, iar în locul său a fost numită Alexandra Dulgheru pe postul de căpitan nejucător la Billie Jean King Cup, fosta sportivă a oferit prima reacție pe social media:
„Este o onoare specială să primesc torţa de la Horia Tecău pentru Billie Jean King Cup şi să trec de la a face parte din echipă ca jucătoare, la a-mi ajuta acum ţara, în calitate de căpitan. Este întotdeauna o experienţă aparte şi deosebită să-ţi reprezinţi ţara într-un eveniment de echipă, pentru un sport atât de individual, iar acum pot împărtăşi o parte din aceste cunoştinţe cu fetele, ceea ce este de nepreţuit.
Echipa şi cu mine vom începe să discutăm cu jucătoarele, să organizăm şi să elaborăm un plan pentru următoarea întâlnire, din noiembrie anul acesta, în Polonia. Hai, România!”, a transmis Alexandra Dulgheru pe Instagram.
Alexandra Dulgheru, fosta jucătoare de tenis, va fi înlocuitoarea lui Horia Tecău pe postul de căpitan nejucător al echipei României de la Billie Jean King Cup. Anunțul a fost făcut de George Cosac, președintele Federației Române de Tenis:
„Am stat de vorbă cu ea, ne-am înțeles și a rămas ca Alexandra Dulgheru să fie căpitan nejucător. Am vorbit cu ea de multe ori, ea oricum și-a dorit să fie alături de echipă de câțiva ani. Sigur, a rămas să vadă exact care este situația, cum poate colabora, cum poate comunica cu fetele, încercăm. Își dorește foarte mult având în vedere că ea a fost componentă a echipei.
Își dorește foarte mult să facă lucrurile acestea și încercăm pe un an, pentru o perioadă mai scurtă, urmând să tragem concluziile după prima întâlnire. Asta înseamnă că e vorba despre întâlnirea aceasta cu Polonia și, apoi vedem mai departe ce se întâmplă. Iar ca antrenor rămâne în continuare Alina Tecșor.
Sigur că echipa în ultima perioadă în afară de Horia Tecău, din postura de coordonator, și Alina Tecșor, care era antrenor, mai beneficia și de aportul lui Victor Crivoi, care a colaborat cu Horia”, a declarat George Cosac, președintele FRT, conform Agerpres.ro.
Anul trecut, România a ajuns în premieră la turneul final al Cupei Billie Jean King, care a avut loc în Spania, la Malaga. Din păcate, fetele lui Horia Tecău au fost eliminate încă din prima rundă de Japonia, cu scorul de 2-1.
În acest an, România a fost repartizată în Grupa B, alături de Polonia și Noua Zeelandă. Meciurile se vor disputa pe suprafață hard, în perioada 14-16, pe arena din Gorzow Wielkopolski.
Alexandra Dulgheru, în vârstă de 36 de ani, va fi noul căpitan nejucător al echipei României de Billie Jean King Cup. Ea a început tenisul de la vârsta fragedă de doar 4 ani și a participat la primul său turneu WTA în anul 2009, la Varșovia. Românca a avut un debut spectaculos, reușind să câștige primul ei turneu WTA chiar la debut, învingând-o în finală pe Alona Bondarenko cu 7-6(3), 3-6, 6-0.
Turneul din capitala Poloniei a fost „preferatul” Alexandrei, întrucât sportiva a obținut titlul la Varșovia și în anul 2010, fiind și ultimul ei trofeu la simplu feminin. În anul 2011, Dulgheru și-a cunoscut apogeul carierei, când a fost clasat pe cel mai bun loc în clasamentul WTA: 26.