Horoscop Camelia Pătrășcanu. Până pe 21 decembrie, cuadratura Soare-Neptun este sensibilă, dar și cu multă confuzie. Soarele este în curiosul Săgetător, iar Neptun în mobilul Pești, cu Mercur retrograd pe fundal.
Ne putem simți înghițiți într-un noian de informații. E greu de aproximat efectul în timp lung al unor alegeri pe care le facem. Atunci când lucrurile sunt neclare, ne putem baza și pe intuiție. E o perioadă în care multe nu stau în picioare, nu sunt cum le-am considerat. Ne consultăm cu diverse persoane, dezbatem și discutăm și e normal să punem anumite întrebări.
Navigarea prin viață nu depinde numai de context sau de ce alegem la un moment dat. Planurile pe care le facem reprezintă doar o parte din ce viața ne rezervă.
Berbecii au o perioadă aducătoare de neliniști în legătură cu hârtiile, cu actele, cu tot ce n-a fost rezolvat la timp. Acum se gândesc că nu și-au ascultat intuiția atunci când trebuia, așa că au acum multe de corectat.
Taurii au neliniște financiară, nu din cauza lor, ci din cauza a ceea ce aud că se întâmplă. E vorba de viitorul viitorului. Poate nu e cazul să bage acum banii undeva. Își pun problema cum să se pună la adăpost, unii chiar din punct de vedere profesional.
Horoscop Camelia Pătrășcanu. Gemenii au tensiunile legate de nesiguranța rolului lor. Mai e cazul să păstreze o funcție? Îi neliniștește o prea mare responsabilitate? Poate fi vorba și despre frământări legate de titlu. Pot da din nou anumite examene.
Racii au tensiunea legată de planul lor de lucru și de muncă, de acțiune. Lucrurile sunt cu perspectivă lungă. Se gândesc dacă vor putea acoperi pe o perioadă lungă întreprinderile lor. Și sănătatea e în vizor. Alte tensiuni pot fi legate de planul administrativ-juridic.
Leii au vizat stilul de viață, care costă financiar, dar costă și sănătatea. Dacă vor să trăiască după gustul lor, stau să se întrebe dacă au suficienți bani sau se bazează pe ce vine sau ce dă altcineva. Asta nu înseamnă prea multă libertate, pentru că depind de un context pe care nu îl controlează Leii.
Fecioarele au neliniște în casă, cămin. Au o anumită siguranță de sine, despre care n-au o părere prea bună. Au reușit să realizeze niște lucruri, dar într-un echilibru fragil. Postura lor de acum e pe picioare de lut. E o perioadă în care se pot întreba pe ce se pot baza, fără alții.
Balanțele au vizată zona informațiilor și a datelor. Au de aflat cum să facă mai bine ceva. Trebuie să stăpânească mai bine o anumită tehnică de lucru.
Scorpionii au Soarele cu preocupare pentru bani. Își doresc foarte multe. Lista cu ce ar vrea ei este uriașă. Multe sunt niște capricii, vise, himere.
Săgetătorii au confuzie și lipsă de chef. Se lasă pe amânare, se răzgândesc. Nu se pot baza pe ce spun azi. Sunt destul de răsuciți cu aceste planete năzuroase și retrograde.
Horoscop Camelia Pătrășcanu. Capricornii au tensiunile mai puțin punctate ca la alte zodii. E vorba de o neliniște legată de lucrurile mari care se întâmplă în jur. În general ei sunt racordați la ce se întâmplă la nivel mare, politic, social. Acum nu prea mai știu cum să se raporteze la ce se întâmplă.
Vărsătorii au tensiuni din cauza neliniștilor financiare. Nu își pot achiziționa lucruri care le-ar da un imbold, dar nici nu pot accepta toate invitațiile pe care le primesc. Cuadratura le pune sub semnul întrebării ceea ce fac acum.
Peștii au cuadratura aducătoare de multe tensiuni, vizând locul și funcția lor. Se pot îndoi de gândirea lor, de ce și-au propus să facă, de destoinicia lor.