Potrivit celui mai nou horoscop karmic, cel pentru săptămâna 27 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022, zodiile de apă pot fi puse la încercare de către astre.
Nervii multora vor fi întinși la maximum în ultima săptămână a lui 2021. Debutul lui 2022 poate veni pentru unii mai sărac, iar pentru alții poate fi cu tevelații de natură spirituală.
Zodiile de apă (Rac, Scorpion, Pești) trebuie să treacă prin niște ultime încercări din punct de vedere emoțional. Racii sunt ceva mai protejați în fața furtunilor sentimentale de care nu prea scapă nimeni.
Racii vor acționa cu ceva mai multă prudență și vor reuși, în acest fel, să se poziționeze cum trebuie. Scorpionii suferă pentru ceilalți. Se consumă foarte mult din cauza anumitor probleme cu care se confruntă cei din familie ori din anturajul de prieteni.
Peștii vor să își schimbe radical viața. Deciziile luate la nervi nu îi avantajează. Așadar, în săptămâna care urmează trebuie să gândească de 10 ori înainte să acționeze.
Zodiile de foc (Berbec, Leu, Săgetător) scapă de anumite complexe, de anumite frustrări care s-au ținut tot anul de ele. Totul tinde să evolueze favorabil cu mici excepții.
Zilele de 29 și 30 decembrie pot fi unele complicate pentru Săgetători și Lei. Apar discuții aprinse cu partenerul de viață de la niște nimicuri.
Zodiile de aer (Gemeni, Balanță, Vărsător) poartă discuții interesante cu cei dragi. Schimbă păreri, idei și fac eforturi mari să înțeleagă cum gândesc cei din jur.
Gemenii pot intra în polemici, ce-i drept, pentru că sunt vehemenți în crezurile lor. Balanțele sunt ceva mai conciliante. Vărsătorii sunt extrem de curioși și sunt buni ascultători.
Zodiile de pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) se desprind de anumite obiceiuri toxice pe care le-au avut în raport cu cei apropiați. Taurii și Fecioarele pun piciorul în prag și decid să nu mai ajute pe oricine, oricând, oricum cu bani.
Și-au luat multe țepe în 2021, așa că decid să fie un pic mai egoiste. Capricornii vor fi la polul opus. Ei au fost destul de zgârciți în 2021, așa că își propun ca în noul an să ajute mai mult oamenii aflați în nevoie. Primele două zile din an îi va prinde pe cei trei nativi chefuind.