Life

Horoscop pentru luna martie 2021. Perioadă excelentă pentru noi legături în iubire

22.02.2021 | 17:14
Horoscop pentru luna martie 2021 Perioada excelenta pentru noi legaturi in iubire
ADVERTISEMENT

Horoscopul pentru luna martie 2021 aduce o perioadă excelentă din mai multe puncte de vedere pentru toți nativii. Unii se bucură de relații profesionale minunate, în timp ce alții pun pe primul plan dragostea și partenerul de viață. 

Cei care au lucrat intens până acum sau au început proiecte au parte de succes și bani. Rezultatele de la locul de muncă se văd la foarte multe dintre zodii, printre acestea numărându-se Berbec, Gemeni sau Săgetător, care numai pentru asta trăiesc.

ADVERTISEMENT

Luna următoare este perfectă pentru a schimba macazul, pentru a încerca lucruri noi sau pentru a pune în aplicare idei peste care s-a așternut praful. Martie e o perioadă pentru revenire, pentru a o lua de la capăt, în iubire sau în viața personală.

Horoscopul lunii martie 2021. Ce evenimente au pregătit astrele pentru zodii

Berbec

Rezultatele de la locul de muncă sunt influențate de eforturile pe care le depui, în timp ce în viața amoroasă trebuie să lași lucrurile să vină de la sine. Caută echilibrul de care ai nevoie dacă vrei să ai parte de evenimente remarcabile pe toate planurile.

ADVERTISEMENT

Taur

Trebuie să demonstrezi că meriți anumite lucruri, nu să le ceri pur și simplu. Axează-te mai mult pe chestiunile profesionale perioada asta, eforturile nu vor fi în zadar. Banii nu vor întârzia să apară, ai și tu puțină răbdare. Toate se întâmplă la timpul lor.

Gemeni

Impune-te și spune-ți punctul de vedere fie că e vorba de partea profesională, fie despre viața amoroasă. Dacă știi ce vrei de la tine și de la ceilalți va fi mult mai ușor. Ieși din zona de confort și încearcă lucruri noi și interesante, îndrăznește.

ADVERTISEMENT

Rac

Nu duci lipsă de provocări, însă ai parte de toată susținerea din lume. Ești împins de la spate de prieteni și familie, care au foarte mare încredere în deciziile tale. În relația de cuplu s-ar putea să apară unele discuții neplăcute, nu te ascunde după deget.

Leu

Dorința și dedicarea te ajută să atingi obiectivele pe care le ai în minte. Visezi să fii pe culmile succesului și te gândești tot mai serios să pornești propria afacere. Ia frâiele vieții în mâini și du la capăt visele și planurile pe care le ai adunate în agendă.

ADVERTISEMENT

Fecioară

Energia, norocul și starea pozitivă sunt de partea ta în luna martie. Ești răsfățatul astrelor, care au pregătit cele mai frumoase evenimente pentru tine. Nimic nu stă în calea fericirii tale. Sunt șanse mari să fii lovit și de săgeata lui Cupidon.

Balanță

Întâmplările din ultima vreme te-au demoralizat și te-au făcut să nu mai visezi. Încearcă să vezi mereu partea plină a paharului, nu risca să ajungi pe marginea prăpastiei. Nu este deloc o perioadă bună pentru depresie și stări negative. Elimină aceste gânduri.

Scorpion

Îndrăznește să faci schimbări legat de carieră. Schimbă-ți traiectoria în viață, nu aștepta trenul potrivit, s-ar putea să nu vină niciodată. Ai mai multă încredere în tine și nu te lăsa influențat de oamenii din jur. Tu știi cine ești, ce mai contează răutățile gratuite.

Săgetător

Ai toate șansele să te umpli de bani, asta mulțumită eforturilor și orelor petrecute peste program. Ai ajuns în stadiul în care ți-ai dorit, acum trebuie doar să fii pe picioarele tale. Comunică deschis cu cei de lângă tine, în special cu persoana iubită care te susține în toate.

Capricorn

E momentul să fii econom și să nu mai arunci cu banii pe fereastră. Nu ai nevoie de sute de obiecte prin casă, fii mai cumpătat. Adună finanțe dacă vrei să pleci în vacanță, la vară, în caz contrar riști să stai acasă. Pe plan sentimental lucrurile nu sunt prea roz, rezolvă-le degrabă!

Vărsător

Înflorești pe toate planurile, mai ales în domeniul profesional unde ai parte de succes. Planurile și ideile tale sunt duse la bun sfârșit și îți aduc o stare de bine interioară. Fericirea poate veni și din dragoste, relațiile devin mult mai sudate și mai puternice.

Pești

Se anunță o lună benefică din punct de vedere profesional. Ai un loc de muncă unde te duci cu drag și niște colegi cu care te înțelegi de minune. Nu același lucru se poate spune în cuplu. Trebuie să fii sincer dacă vrei să-i recâștigi încrederea celui de lângă tine.

ADVERTISEMENT