Life

Horoscop zilnic: duminică, 19 iulie 2020. Fecioara are toate motivele să o ia de la capăt

18.07.2020 | 17:22
Horoscop zilnic duminica 19 iulie 2020 Fecioara are toate motivele sa o ia de la capat
ADVERTISEMENT

Astrologii au consultat astrele și au aflat care sunt evenimentele de care vor avea parte cele 12 semne zodiacale pe parcursul zilei de duminică, 19 iulie 2020. Aceștia spun că horoscopul aduce speranțe, motive și idei pentru a merge mai departe, indiferent de obstacole.

Una dintre zodiile care va reuși să lase totul baltă pentru a o lua de la capăt este Fecioara. Persoanele născute sub acest semn zodiacal se gândesc serios să renunțe la partenerul de viață pentru a se bucura de libertate, iar legat de carieră își vor schimba locul de muncă.

ADVERTISEMENT

Și el nu este singurul nativ care se hotărăște să facă schimbări radicale. Capricornul este o altă zodie care își va schimba viața la 180 de grade, dar pentru asta va avea nevoie de sfaturi și de sprijinul prietenilor pentru că nu va fi ușor să meargă pe alt drum.

Horoscop zilnic pentru duminică, 19 iulie 2020, pentru toate zodiile

Berbec

Încerci să-ți faci partenerul de viață să stea, să mai dea o șansă relației, dar este cât se poate de radical. Gândește-te ce ai face dacă ai fii în locul lui. Ai trece cu vederea sau ai spune pas?

ADVERTISEMENT

Taur

De obicei nu ai nevoie să fii împins de la spate, dar acum nu ai niciun gând să faci ceva pentru a-ți fi bine. Nu cădea în depresie și învață din greșelile la care te supune soarta.

Gemeni

Înainte de a lua o decizie radicală care te-ar putea costa scump pe viitor, ia aminte la ce spune familia. Nu este cazul să te lași dus în voia sorții, ascultă sfaturile celor de lângă tine.

ADVERTISEMENT

Rac

Cineva îți rupe inima și nu este vorba de iubire. Ești trădat de cel mai bun prieten și nu reușești să înțelegi motivul pentru care s-a ajuns aici. Ai dat totul, dar ce ai primit în schimb?

Leu

Tocmai ai aflat că o prietenă mai veche se află în oraș. Pune mâna pe telefonul și întreabă dacă este dispusă să vă vedeți la o cafea. Este o șansă bună de a relua amiciția.

ADVERTISEMENT

Fecioară

Nu te lași doborât ușor de greutăți și reușești să o iei de la capăt. Decizi că îți este mai singur/ă și renunți la relația de iubire unde nu te mai simțeai în largul tău. Noi începuturi legat de muncă.

Balanță

Ești dispus să muți munții din loc pentru prieteni, însă ei ar face la fel pentru tine? Ai grijă că unii se folosesc de tine pentru a le deschide niște uși. Fii cu ochii în patru!

Scorpion

Dragostea nu este totul pentru tine și ești dispus să o lași deoparte pentru un loc de muncă mai bine plătit. Mare atenție să nu cazi în capcană, ai putea pierde lucruri importante.

Săgetător

Toată viața ai căutat un echilibru între muncă și familie, iar acum, în sfârșit, l-ai găsit. Simți că viața ta a intrat pe făgașul normal al lucrurilor, dar nu te culca pe o ureche.

Capricorn

Te decizi brusc că vrei altceva, dar pentru asta ai nevoie să ții cont de câteva sfaturi. Începuturile nu sunt întotdeauna ușoare, dar datorită sprijinului de care ai parte vei ajunge un învingător.

Vărsător

Fărâma de speranță pe care o mai porți în suflet te face să vezi partea bună a lucrurilor. Nu-i lăsa pe cei din jur să-ți spună altceva, ai mai multă încredere în forțele proprii.

Pești

Egoismul de care dai dovadă nu te ajută la nimic, dimpotrivă. Ai multe de pierdut, mai ales când vine vorba de dragoste și timpul petrecut alături de cei care țin la tine.

ADVERTISEMENT