Life

Horoscop zilnic: marți, 7 iulie 2020. Balanțele sunt influențate negativ de anturaj

06.07.2020 | 15:15
Horoscop zilnic marti 7 iulie 2020 Balantele sunt influentate negativ de anturaj
ADVERTISEMENT

FANATIK îți aduce horoscopul zilei de marți, 7 iulie, iar provocările se țin lanț, așa că fii gata să le întâmpini. Nu de alta, dar veștile nu sunt printre cele mai bune, mai ales dacă ne raportăm la sfera profesională, unde proiectele devin din ce în ce mai complicate și pare că toate eforturile tale sunt sortite eșecului.

Încearcă să dai dovadă de răbdare și înțelegere, pentru că întreaga echipă trece prin momente dificile în această perioadă. Satisfacțiile vor veni, dar nu atât de repede pe cât te-ai aștepta. Știi că nimic nu se poate face de azi pe mâine.

ADVERTISEMENT

În plus, dacă te numeri printre nativii din zodia Balanței te sfătuim să fii foarte atent la cei din jurul tău. Ți-ai format un anturaj care nu e pe aceeași lungime cu tine și are tendința să te tragă în jos tocmai atunci când ți-e lumea mai dragă.

Ce surprize îți rezervă astrele pentru ziua de marți, 7 iulie

Berbec

Nu încerca să pari altcineva decât ești, pentru că se va vedea de la o poștă că porți o haină care nu te reprezintă. Încerci s-o faci pe durul, pe superiorul, pe atotputernicul, or tu nu ești deloc așa. Ca atare, ar fi mai bine să îți admiți adevărata față fără să te jenezi de eventualele puncte slabe. Nimeni nu e perfect, deci de ce ai dori tu să porți o mască falsă? Alții vor mirosi că nu ești așa, și mai rău, te vor ataca în astfel de situații. Ai tendința de a aborda o imagine înșelătoare care, într-o zi, și pe tine te va deruta, de aceea ar fi mai bine să te împaci cu cel care ești și să fii tu, așa cum ești, cu bune și cu rele.

ADVERTISEMENT

Taur

Muncești mult, dar nu prea se văd roadele eforturilor depuse din cauza cârcotașilor care-ți pun la îndoială serviciile. Nu abandona la primele critici, înarmează-te cu răbdare și putere de convingere, pentru că se vor ivi mulți oameni care îți găsesc nod în papură. Se resimte un spirit de competiție cam agresiv în jur, dar nu trebuie să te oprească din elan, ci să te stimuleze să-ți arăți valoarea și superioritatea, de care nu te poți îndoi. Ai muncit mult ca să ajungi aici deci nu abandona la critica altuia.

Gemeni

Nu nimerești în cel mai favorabil mediu, pentru că te afli printre oameni negativiști, pesimiști, încărcați de probleme și griji, și te vor molipsi și pe tine. Dacă ai putea ține departe asemenea tovarăși de discuție, ai fi mult mai câștigat, dar nu prea reușești, de parcă aceștia se țin scai de tine. Probabil tu le faci bine, găsesc în tine o sursă de energie pozitivă, dar nu-și dau seama că sunt vampiri energetici și, în timp ce ei se încarcă și se simt excelent, te împovărează pe tine de tot balastul lor negativ. Fugi de cei care se plâng întruna, pentru că ești ca un burete care absoarbe emoțiile lor negative!

ADVERTISEMENT

Rac

Dacă pleci la drum, asigură-te că toate chestiunile costisitoare sunt verificate atent, ca să nu te trezești în vreo incapacitate de plată. Verifică benzina din rezervor, banii de pe card, portofelul cu acte, tot ce crezi că vei folosi pe parcursul călătoriei, deoarece există riscul să ajungi la destinație fără un detaliu suficient de important cât să strice scopul deplasării. Posibil ca la capăt să te aștepte un contract de semnat sau o promisiune în bani, dar ceva de pe parcurs poate strica buna desfășurare a lucrurilor, încât să ai mai mult de plătit decât de câștigat.

Leu

Ești în fața unui sens nou, interesant, dinamic, stimulativ, și abia aștepți să-i dai startul ca să ajungi mai repede la scopul suprem. Lucrurile pot evolua repede și bine, datorită acestui tonus pozitiv care te cuprinde. Atâta timp cât crezi cu tărie în șansele tale de a atinge succesul, nimic nu te poate opri, ci vei descoperi de fiecare dată resursele necesare pentru a ajunge acolo unde ți-ai propus. Speră, cere, țintește sus, ridică ștacheta la cote înalte, pentru că poți ajunge acolo! Ambiția ta crește din ce în ce mai mult cu fiecare succes pe care îl culegi pe parcurs și, pentru că vezi că se poate, îndrăznești și mai mult!

ADVERTISEMENT

Fecioară

Nu prea ai cu cine colabora eficient, în ciuda dorinței tale de a construi ceva concret. Când te uiți în jur, e cam gol sau, chiar dacă te afli în cel mai aglomerat mediu, nu ai parte de tovarăși prea cooperanți. Toate propunerile tale rămân fără ecou, nu ating coarda celor care te ascultă, ca atare, dacă vrei o zi de succes, fă pe cont propriu tot ce ți-ai propus. Nu apela la alții pentru că unii spun nu din start ori din comoditate, ori din neîncredere (în tine sau în forțele lor), ori dintr-un dezinteres vizibil. Tu, în schimb, ai un interes foarte bine stabilit și nu pierzi timpul degeaba: te apuci de treabă, în ciuda tuturor afronturilor și lucrurile chiar evoluează!

Balanță

Anturajul nu te ajută deloc în ceea ce vrei să realizezi, pentru că te influențează negativ, te ține pe loc, te face să te îndoiești chiar și tu de șansele tale de succes. Decât în asemenea mediu ostil și nefast, mai bine te-ai descurca singur, pentru că nu primești niciun stimulent de la astfel de oameni. Dacă ei au trecut prin eșecuri în situații similare, nu înseamnă că nu mai are rost să încerci și tu. Fiecare cu norocul lui, la urma urmei, și ție s-ar putea să-ți iasă perfect, ca atare, rămâi imun la încercările lor de a te opri din elan. Nu te lăsa copleșit de văicărelile lor și de poveștile lor cu final trist.

Scorpion

Cât timp judeci lumea corect, imparțial și fără ton ridicat, vei avea relații armonioase cu oricine. Pune-te un pic în pielea celor cu care vorbești și imaginează-ți cum ar fi să ți se vorbească de sus, să fii criticat, să ți se analizeze toate detaliile în ceea ce faci și îți vei da seama că nu e deloc plăcut să intri în colimatorul altora. La fel trebuie să faci și tu cu cei pe care îi ai azi în față, ca nu cumva să le pui o etichetă pe care nu o merită. Dacă reușești să-i privești pe ceilalți cu simpatie și prietenie, căldura se va resimți în modul în care vorbești cu ei și ți se va răspunde cu aceeași monedă.

Săgetător

Nervii sunt descătușați azi la tot pasul încât ar fi chiar o mirare să descoperi vreun loc unde lumea ți se adresează calm, amabil, manierat. Dai peste tot felul de oameni arțăgoși, iritabili, recalcitranți, încât e absolut firesc să-ți sară și ție țandăra la un moment dat. Totuși, încearcă să nu aluneci și tu pe panta nervozității, în ciuda tonului ridicat și a motivelor de enervare pe care le tot întâlnești în cale, pentru că ai putea să ții sub control agresivitatea. Dacă torni gaz pe foc la cel mai banal motiv de ceartă, fii sigur că va duce la o adevărată furtună, deci de tine depinde cât amplifici tensiunea!

Capricorn

Ai norocul de a te alătura unui colectiv de persoane a cărei prezență te încarcă pozitiv, te stimulează să te implici într-o activitate nouă și palpitantă, iar cooperarea merge strună. Când ai asemenea anturaj alături, simți că ești capabil de orice, parcă ai aripi și toate evoluează într-un ritm susținut către scopul cel mai înalt. Când ai alături echipa de oameni potrivită pentru ceea ce ți-ai propus, nimic nu te oprește și ai forța necesară chiar și pentru cele mai dificile confruntări. Singur, ar fi mai greu, tocmai de aceea trebuie să profiți de excelenta comunicare pe care o ai cu grupul care te susține.

Vărsător

Ai o senzație ciudată cum că lumea nu te-ar privi cu ochi buni, dar e o impresie greșită. Totul vine din propria ta atitudine negativă despre tine, pentru că îți vezi numai defectele și slăbiciunile și crezi că și ceilalți te văd la fel. Nimeni nu are cum să-ți vadă aceste puncte sensibile dacă tu nu le scoți atâta la iveală. Ca atare, învață să arăți ceea ce e mai bun din tine, nu invers! Dacă te plângi întruna de cât de imperfect ești, cum ai vrea ca ceilalți să spună exact pe dos? Începe să te apreciezi tu însuți mai mult așa cum ești și aceasta se va oglindi și în felul în care te respectă ceilalți.

Pești

Nu asculta de cei care râd de visele tale. Contează ce simți tu în privința planurilor tale, dacă tu te simți în stare să le împlinești, dacă tu crezi cu tărie în ele, deoarece unii oricum nu știu altceva decât să taie elanul celor care au curaj să viseze. Tu deja vezi cu ochii minții acel scop atins, acel plan ridicat, deci nici nu-i auzi pe cei care fac haz de planurile tale. La originea superficialității cu care aceștia îi tratează pe visători se află incapacitatea lor de a-și atinge marile țeluri în viață și, dacă ei nu pot, au tendința de a-i pune și pe ceilalți în aceeași oală. Ambiționează-te și mai tare ca să le demonstrezi că tu poți, și nu ține cont de glumele lor deplasate!

ADVERTISEMENT