Horoscopul iubirii pentru luna aprilie este unul plin de surprize. În a patra lună a anului 2022, mai multe zodii vor descoperi în ce fel de relație vor să fie. Unele dubii vor fi spulberate chiar din primele zile.
Berbecii vor face anumite schimbări în relația de cuplu. Își dau seama unde greșesc și vor să dovedească sincer că le pare rău. Totul va fi înspre bine. Cât despre Tauri, aceștia s-ar putea să se confrunte cu tot felul de reproșuri din partea persoanei iubite. Pot apărea și semne de gelozie.
Gemenii au o lună interesantă din punct de vedere amoros. Unii se pot îndrăgosti la prima vedere mai ales în prima jumătate a lui aprilie. Racii se simt iubiți și fac tot posibilul să ofere și ei, la rândul lor, aceleași dovezi de afecțiune.
Leii au un aprilie fierbinte din punct de vedere amoros. Fecioarele sunt mai degrabă preocupate de ele decât de iubire. Nu e exclus, totuși, să întâlnească pe cineva la final de lună.
Balanțele se numără printre zodiile care pot întâmpina anumite dificultăți în dragoste. Cei care sunt de mai mult timp într-o căsnicie se vor lovi de un mare impas.
Și Scorpionii ar putea fi în pragul despărțirii, mai ales cei care au tratat relațiile cu superficialitate. Săgetătorii sunt la polul opus. Ei redescoperă iubirea aproape în fiecare zi a lunii aprilie.
Capricornii trebuie să facă tot posibilul să îmbine viața de cuplu cu munca. Unele probleme pe care le aduc acasă de la serviciu pot crea furtună în paradis.
Astrele le recomandă nativilor de pământ să fie un pic mai detașați, mai ales când se află în compania partenerului de viață.
Vărsătorii au un aprilie destul de bun din punct de vedere amoros. Unii se pot recupla cu o persoană de care s-au despărțit în urmă cu ceva timp. Peștii o iau de la zero pe plan sentimental. Vor descoperi pe cineva făcut pentru ei.