Polițiștii Capitalei au descins la adresa unui bărbat dat în urmărire internațională pentru 90 de furturi. Hoțul avea pe numele său un mandat european de arestare emis de autoritățile din Austria.
În timpul acțiunii poliției, la o adresă din Sectorul 6 al Capitalei, a fost găsit hoțul ascuns în lada patului. Bărbatul în vârstă de 41 de ani, avea pe numele său un mandat european de arestare la data din luna noiembrie a anului trecut.
După ce a fost prins, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
Ulterior, acesta a fost încarcerat în Arestul Poliției Capitalei, unde urmează să se facă procedurile de cooperare internațională cu autoritățile din Austria.
Bărbatul urmărit internațional a fost prins prin rezultatul eforturilor comune ale autorităților române în colaborare cu cele internaționale pentru combaterea infracționalității transfrontaliere.
Bărbatul era urmărit internațional pentru săvârșirea a 90 de infracțiuni, printre care se numără furturi, participare la un grup organizat, însușire de mijloace de plată non numerar și utilizare frauduloasă de date informatice, conform prevederilor Codului penal austriac.
Dacă va fi găsit găsit vinovat, bărbatul riscă ani grei de închisoare. Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum acționa bărbatul și pentru a strânge toate dovezile necesare împotriva sa.
Românul furase un bancomat și o mașină, iar sentința și-a primit-o abia în 2011, însă nu a fost ajuns pe mâna poliției nici atunci, întrucât dispăruse. Ulterior, a fost dat în urmărire internațională.
El a fost prins abia după 13 ani de la condamnare de către autoritățile din Spania. Acesta folosea o identitate falsă, dar a fost prins și arestat de polițiștii spanioli.