Fotbal international

Hristo Stoicikov l-a “înţepat” pe Cristiano Ronaldo: “Nu voi face niciodată interviu cu el. Vorbesc doar cu cei mai buni” + cum se apără de coronavirus

25.03.2020 | 15:58
Hristo Stoicikov la intepat pe Cristiano Ronaldo Nu voi face niciodata interviu cu el Vorbesc doar cu cei mai buni  cum se apara de coronavirus
ADVERTISEMENT

Fostul Balon de Aur din 1994, bulgarul Hristo Stoicikov, este stabilit în SUA și lucrează ca moderator pe subiecte din sport la o televiziune din Miami. El spune că totdeauna a căutat să intervieveze doar pe cei mai buni.

Hristo Stoicikov despre Cristiano Ronaldo

De când a semnat cu postul de televiziune din Miami, Univision, a intervievat peste cincizeci dintre cele mai mari personalități din fotbalul mondial, dar nu dorește deloc să facă același lucru și cu  Cristiano Ronaldo.

ADVERTISEMENT

Aflat în carantină, în Florida, Hristo Stoicikov a vorbit pentru cotidianul El Mundo Deportivo. “Am făcut atât de multe interviuri încât am putut umple mai multe DVD-uri, dar nu voi face niciodată cu Cristiano Ronaldo”. În fața incredulității ziaristei Cristina Cubero, Balonul de Aur din 1994  a oferit și explicația.

Messi a fost o plăcere

“Nu vreau să vorbesc decât cu cei mai buni și cu care pot reuși să obțin și ceva inedit, o poantă, o anecdotă. Cele mai bune interviuri sunt cele pe care le-am făcut în cadrul familiei mele, care este cea a lui Barça.

ADVERTISEMENT

Când am vorbit cu Messi, de exemplu, am simțit că ne-am înțeles în toate privințele, pentru că am trăit aceleași situații, fiind un fotbalist de elită. Nu va fi altul ca el.

A vorbit și cu Mourinho și cu Klopp

 José Mourinho este și el printre favoriți. Mourinho mă iubește foarte mult. Este întotdeauna interesant să îl asculți, mereu te surprinde. Interviul cu Ancelotti a fost, de asemenea, încântător. Apoi, Cholo Simeone și Klopp m-au tratat foarte bine și i-am intervievat cu trei zile înainte de finala Ligii Campionilor “.

ADVERTISEMENT

Printre cei intervieviați s-a aflat și Paolo Maldini, care acum e bolnav de coronavirus. Hristo e foarte serios când vine vorba despre necazul care a dat peste omenire.

Stă cu soția și cu soacra

„Este o perioadă dificilă pentru întreaga planetă, trebuie să ne protejăm. Mănânc mult usturoi, multă ceapă, beau apă fierbinte și îmi permit băi calde îndelungate să mă protejez de virus. Locuiesc retras, ies doar pentru a merge la studiourile de televiziune, care sunt la o aruncătură  de băț aici. Sunt doar eu, soția și soacra mea acasă, care are optzeci de ani și trebuie să ne protejăm în special, pentru că este mai expusă bolii “.

ADVERTISEMENT

În Florida, în prezent, există 1.300 de oameni infectați și 17 morți. „Începe să fie din ce în ce mai prezent și aici. De asemenea, sunt foarte atent la ceea ce se întâmplă în Bulgaria, Spania și Italia. 

ADVERTISEMENT