Derby-ul Petrolul – Dinamo 0-1 a fost unul încărcat. A existat un conflict destul de puternic între Marian Huja și Astrit Selmani. Fundașul român a spus totul după ce a fost acuzat de rasism.
Huja și Selmani au intrat în conflict în timpul meciului. Cei doi nu au ezitat să se împingă și să își arunce vorbe, însă cel care a ieșit „șifonat” a fost jucătorul Petrolului, întrucât kosovarul l-a acuzat de rasism.
În direct la FANATIK SUPERLIGA, Marian Huja a intervenit pentru a clarifica ce s-a întâmplat. Fundașul celor de la Petrolul a transmis că adversarul său a mințit în legătură cu acuzele făcute.
„M-a surprins, nu este adevărat. Am avut o altercație fizică, eu nu înjur jucătorii. Doar lovesc, fotbalul este sport de contact. A zis ceva de sora lui, de unde să știu eu că are soră?
După a întins mâna la mine. Dacă eu vorbeam urât, de ce ar mai fi întins mâna? Minte! Nu e în caracterul meu să fac asta, sunt camere, puteți verifica.
Nu știu de ce a mințit. Eu nu sunt așa! Nu am zis nici de familie, nici de altceva. Nu înțeleg de ce a zis așa ceva, nu e frumos din partea lui. Nu am timp de drame, de înjurături, mă gândesc la meci!
Am jucat în Danemarca, am jucat în Anglia, nu am avut probleme niciodată cu nimeni. Nu există așa ceva!”, a spus Marian Huja la FANATIK SUPERLIGA.
Marian Huja este unul dintre fundașii promițători din campionatul României, ale cărui evoluții nu au trecut neobservate. Chestionat dacă ar vrea să joace pentru echipa națională a României, tânărul fotbalist a răspuns pozitiv.
„Aș juca pentru naționala României, trebuie să dau goluri. Eu sunt român, părinții mei sunt români, dar sunt născut în Portugalia. Aș juca, dar trebuie să mă îmbunătățesc!”, a mai spus Marian Huja.