Procurorii DIICOT au justificat acţiunea îndreptată împotriva lui Călin Georgescu prin implicarea acestuia într-o schemă de înşelăciune în care prejudiciul s-ar ridica la peste un milion de euro. Mitică Dragomir a privit dincolo de aceste acuzaţii şi a descifrat adevăratul scop al scandalului în care este implicat fostul candidat la alegerile prezidenţiale.
Mitică Dragomir vede în acţiunea DIICOT semnul unor importante evenimente care vor avea loc pe scena politică. „Încep să cred că se apropie anticipatele. Sistemul îşi ia măsuri, sistemul european îşi ia măsuri. Ăsta este primul semn că Siegfried nu reuşeşte să treacă de Parlament. Eu aşa gândesc, ca un fost om politic”, a spus Dragomir, care a fost deputat în două legislaturi, între 2000 şi 2008.
„Oracolul de la Bălceşti” atrage atenţia să nu ne lăsăm impresionaţi de desfăşurarea de forţe a DIICOT care a însoţit ridicarea din trafic a lui Călin Georgescu. „În momentul când l-au alergat pe stradă, când s-au dus cu peste douăzeci de mascați la locuința lui, cu armament, asta-i poză pentru fraieri. Dar în spatele acestei poze este ceva foarte serios. Înseamnă că Siegfried nu întruneşte necesarul de voturi”, a subliniat Dragomir, la „Profeţiile lui Mitică”.
Mai mult, fostul şef al LPF consideră că ideea unei acţiuni împotriva lui Călin Georgescu este una care a venit din afara României. „Părerea mea e că Europa și-a luat măsuri, nu ai noștri. Şi a venit de acolo mesaj: speriaţi-l!”, a mai spus el.
Cu toate acestea, pe Mitică Dragomir nu l-a surprins că procurorii DIICOT l-au săltat din trafic pe Călin Georgescu, ba chiar în urmă cu câteva luni a anticipat această stare de lucruri, la „Profeţiile lui Mitică”.
„Mă aşteptam să-l salte pe Georgescu. Chiar aici în emisiune, acum vreo patru-cinci luni, dacă nu mai demult, am spus că n-or să-l lase în pace pe Georgescu și ferească Dumnezeu de mai rău”, a afirmat Dragomir.
El este convins că acţiunea împotriva lui Călin Georgescu este una care are scopul de a-l intimida pe fostul candidat la prezidenţiale. „Vor să-l sperie, cum l-au speriat pe Băsescu către finalul mandatului. Cum l-au speriat pe Grindeanu cu şeful Autorităţii Rutiere Române, Cristian Anton. Le dă câte-o smetie la fiecare”, a mai spus fostul politician şi om de fotbal. Peste toate acestea, pentru Mitică Dragomir, mesajul prin ridicarea lui Călin Georgescu este foarte clar: „I-a arătat pisica lui Simion!”.