I-au umplut cizmele cu apă și l-au ținut în ger, zile în șir. Acum nu mai are degete, dar s-a întors în Ucraina. Civili arestați și torturați, schimbați pe prizonieri

Armata invadatoare din Rusia a luat sute, poate mii de prizonieri dintre civilii ucraineni pentru a-i putea da apoi la schimb contra prizonierilor de război militari, spune vicepremierul Ucrainei, Irina Vereșciuk. „De aceea au capturat acești civili, femei, angajați ai consiliilor locale, pentru a încerca să-i folosească”. Dar, mai spune ea, acest lucru este interzis prin Convenția de la Geneva. „Știm că acolo sunt mai mult de o mie de ostatici – inclusiv aproape 500 de femei. Știm că sunt în închisori și centre de detenție preventivă din Kursk, Briansk, Riazan, Rostov”, mai spune Vereșciuk.

I-au umplut cizmele cu apă și l-au ținut în ger, zile în șir

Calvarul lui Nikita Horban a început în martie, când armata rusă a intrat în Andriivka, un mic sat la vest de Kiev, scrie BBC. Nikita, laborant la un spital din Kiev, era ascuns într-o pivniță rece și umedă, de sub grădină, împreună cu fiul său de cinci ani, tatăl său vitreg Sașa și soțiile lor. Rușii, care mergeau casă în casă i-au scos pe cei doi bărbați din pivniță și i-au bătut, povestește Nikita. „Au fost împușcături, oameni din sat au fost uciși, a fost terifiant”.

Cei doi au fost legați la ochi și duși sub amenințarea armei pe ceea ce părea a fi un câmp, unde au fost torturați. Nikita are o cicatrice proaspătă pe deget, despre care a spus că a fost cauzată de rușii care i-au strâns degetul cu o cheie, până când pielea i-a crăpat.

Îi auzea și pe alții în jurul lui, dar nu vedea câți sau cine sunt. „Tot ce îmi amintesc este că m-am gândit unde este tatăl meu? Dacă nu mai este cu mine?”, mai spune Nikita.

Digi24.ro

Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară

Rușii le-au luat cizmele, li le-au umplut cu apă și li le-au pus la loc în picioare. Apoi au puși să se întindă cu fața în jos pe câmp, pe pământul înghețat, în ger. „Am stat așa trei sau patru nopți, sub ploaie, din ce în ce mai frig”, povestește Nikita. Când nu i-a mai auzit pe ruși în apropiere, Nikita l-a strigat pe Sașa, care i-a răspuns. Erau împreună, era bine. De atunci, au continuat să vorbească de câte ori li se părea că sunt în siguranță, liniștindu-se unul pe celălalt.

Tortura și arestul

Cât au stat întinși pe câmp, picioarele lui Nikita au degerat. Nu le mai putea simți deloc. Apoi au început să cadă obuzele aproape de ei. „Am stat mult timp așa, pe pământ, luându-ne rămas bun de la viețile noastre, iar și iar”, mai spune Nikita. Dar au scăpat. În cele din urmă, au fost ridicați de pe pământ și încărcați în camioane. Legat la ochi, Nikita s-a străduit să afle cât timp a trecut de când au fost aruncați pe câmp. N-a reușit

Apoi au fost încărcați în elicoptere, alături de alt grup de prizonieri. Sufereau de foame – de când au fost luați li se dăduse doar un castron de terci, o bucată de pâine și un biscuit, a mai povestit Nikita. Din elicoptere, au fost transferați într-un avion cargo. A bănuit că era cu alți 10 sau 12 prizonieri. Era împreună cu tatăl său în avion, puteau vorbi.

În sat, soțiile lui Nikita și Sașa, Nadia și Svitlana, și fiul lui Nikita, Artem, se mutaseră din pivniță într-un adăpost mai mare de sub casa vecinului. Nu aveau idee unde sunt soții lor. Iar la câteva case distanță, părinții lui Sașa, Nadia și Volodimir, începuseră să-și facă griji. Sașa nu mai răspundea la apelurile lor, dar era imposibil să se aventureze afară din casă pentru a afla dacă era în siguranță. Ploua cu obuze în jurul satului, iar în timpul pauzelor de bombardament soldații ruși jefuiau casele. Timp de mai bine de o lună, cât a durat ocupația, nicio familie nu a știut dacă rudele le mai trăiesc.

Digisport.ro

”Cea mai frumoasă femeie din lume” a reacționat, după ce Ilie Năstase a spus că vrea să fie din nou tată, la 77 de ani

În pușcăria de la Kursk, tratamentele nu sunt pentru ucraineni

Nikita și Sașa au fost duși într-un lagăr de detenție, unde le-au fost îndepărtate în cele din urmă legăturile de la ochi și s-au văzut. Rușii au folosit cheia și pe degetul lui Sașa, spune Nikita, dar mai rău, iar unul dintre degetele lui atârna de o bucată de piele. A fost dus la un spital de campanie pentru tratament.

Cu legătura de la ochi scoasă, Nikita și-a putut vedea în sfârșit picioarele. Degetele i se înnegriseră. Știa că are degerături severe din cauza frigului și a cerut îngrijiri medicale. La spitalul de campanie, i-au uscat si bandajat degetele de la picioare, și asta a fost tot. I-au pus cizmele la loc și, după cinci zile în lagăr, prizonierii au fost transportați cu un camion la Centrul de Detenție Preventivă numărul 1 din orașul Kursk.

Noii deținuți au fost îmbrăcați în uniforme, au fost tunși și li s-a spus că vor fi „vaccinați”, ceea ce s-a dovedit a fi un eufemism pentru bătaie, a spus Nikita. Până când el și Sașa au fost închiși într-o celulă cu alți 10, Nikita era convins că își poate pierde ambele picioare. „În acea primă noapte mi-am dat seama că nu-mi pot nici simți și nici nu-mi pot controla picioarele”, și-a amintit el. Și începuseră să miroasă îngrozitor.

Și alții erau în aceeași situație. Unii aveau să-și piardă mai târziu membre întregi. Îngrijirea la închisoare a fost minimă – o injecție cu antibiotice și schimbarea bandajului o dată la trei zile. Potrivit lui Nikita, medicul penitenciarului i-a spus: „Avem aici medicamente și tratament medical bun, dar nu sunt pentru tine”.

Deținuții au fost forțați să învețe pe de rost cântece patriotice rusești și să le cânte pentru gardieni, a spus Nikita. „Imnul Rusiei și un alt cântec, dezgustător, de glorificare a lui Putin. Ni le-au dat dimineața și ne-au spus să le învățăm până la prânz”, mai povestește fotul prizonier. Erau interogați de două sau trei ori pe zi și bătuți. Ulterior, au fost nevoiți să semneze documente prin care să declare că au fost tratați și hrăniți bine și nevătămați, și așa că au aflat unde se află, deoarece documentele erau ștampilate „Centrul de arest preventiv Kursk 1”.

După trei săptămâni de închisoare, starea picioarelor lui Nikita s-a înrăutățit dramatic, iar în cele din urmă a fost transferat la spital împreună cu alți doi. Un chirurg i-a spus că i se vor amputa toate degetele de la picioare. „Erau într-o stare atât de proastă încât în ​​timpul examinării mi-a căzut unul dintre degetele de la picioare”. A petrecut o săptămână în spital după operație, înainte ca un oficial de acolo să-i spună că el și alți câțiva bărbați grav răniți vor fi trimiși acasă „pentru a fi îngrijiți de familie”.

Drumul spre casă

Nikita nu a mai fost dus înapoi la închisoarea din Kursk, unde îl văzuse ultima oară pe Sașa, ci a fost încărcat încă o dată într-un avion cargo, de data aceasta la Simferopol, în Crimeea. Apoi prizonierii grav răniți au fost puși în camioane pentru drumul de cinci ore până la schimb. La punctul de întâlnire, rușii au pus răniții pe autostradă pe tărgi și au plecat, iar soldații ucraineni au venit și i-au ridicat. Lui Nikita nui venea să creadă că se află în Ucraina până în momentul în care unul dintre soldați l-a privit și i-a spus în ucraineană: „Bine ai revenit, amice”.

Dar nu știa dacă familia lui mai era în viață. Nu știa nimic despre ceea ce s-a întâmplat în Ucraina în ultima lună. Nikita i-a dat unui oficial ucrainean numărul soției sale Nadia și a așteptat, cu inima bătându-i în piept. „Așteptam doar sunetul de apelare, ca să știu măcar că telefonul ei era funcțional”, spune el. „Apoi a început să formeze și ea a refuzat apelul și am știut că era în viață”.

La a doua încercare, Nadia a răspuns. I-a spus că este în Belgia, cu Artem, și că sunt în siguranță. „Timp de cinci minute am strigat la telefon”, povestește Nikita. „Am încercat să vorbim unul cu celălalt, dar nu am reușit”, de bucurie, mai spune bărbatul. Nadia l-a sunat pe fratele lui Sașa, Viacheslav, și pe părinții săi, Nadia și Volodimir, pentru a le da vestea. Dar mai lipsea ceva. „Știm acum că Sașa era în viață când Nikita a plecat, dar asta a fost acum două săptămâni”.

Primit ca un erou și îngrijit la spitalul la care lucra

De la sosirea sa în Ucraina, Nikita a încercat să aranjeze un transfer de la Zaporijjia la spitalul din Kiev la care lucra. Până la urmă a reușit. După o lungă călătorie cu ambulanța prin țară, Nikita a fost întâmpinat ca un erou de la colegii săi de la Spitalul civil nr. 5 din Kiev. A fost dus într-o cameră privată cu o fereastră mare deschisă, cu vedere la pini.

Medicul-șef și chirurgul-șef au venit să-l viziteze. Așteptaseră îngrijorați vești despre Nikita și au început să plângă de bucurie. Alți doi dintre colegii lor, un cuplu căsătorit, fuseseră uciși recent, împreună cu copiii lor, de un obuz rusesc. „Va trebui să reînvețe să meargă, dar vom face totul pentru el”, a spus chirurgul-șef.

„Am un singur lucru în minte”, spune Nikita: „Merg la soția și fiul meu”.