Life

I se spune floarea schelet. Planta unică în lume care devine transparentă atunci când este udată

Unde se găsește floarea schelet. Este unică în lume, iar atunci când înflorește, oferă un adevărat spectacol vizual privitorilor.
16.01.2025 | 12:49
I se spune floarea schelet Planta unica in lume care devine transparenta atunci cand este udata
De ce este specială floarea schelet. Sursa foto: Wikipedia, Threads
ADVERTISEMENT

Florile sunt un simbol al frumuseții. Dintre toate speciile existente, una singura a reușit să atragă atenția tuturor. I se spune floarea ”schelet” și prezintă caracteristici unice în lume.

Ce este floarea schelet

O floare de mici dimensiuni a cucerit întreg internetul. Mai multe imagini cu ea au ridicat semne de întrebare în rândul privitorilor. Mulți dintre admiratorii acestei flori se întreabă dacă este sau nu adevărată.

ADVERTISEMENT

Diphylleia grayi, cunoscută sub numele de floarea schelet sau floarea cristal este unică în lume. Petalele acestei flori prezintă caracteristici care nu mai sunt întâlnite la nicio altă plantă.

Mai exact, atunci când petalele intră în contact cu apă, culoarea albă dispare. Diphylleia grayi se transformă într-o floare de sticlă, iar rezultatul i-a lăsat pe mulți fără cuvinte.

ADVERTISEMENT

Datorită transformării pe care o are în contact cu apa, Diphylleia grayi se mai numește floarea cristal sau floarea schelet. Este unica plantă care trece printr-o astfel de schimbare uimitoare, ceea ce o face specială.

Potrivit specialiștilor, florile devin transparente datorită faptului că sunt eliminate golurile de aer din țesut. Acest lucru este posibil pentru că apa le saturează. Atunci când se usucă, golurile se împrăștie și permit luminii să pătrundă, dând naștere aspectului alb.

ADVERTISEMENT

Floarea cristal poate fi admirată în toată splendoarea sa în lunile mai și iunie

Frunzele acestei flori sunt destul de mari și seamănă cu cele ale arțarului. În schimb, florile sunt mici, albe și sunt grupate. Așa cum am menționat, în contact cu apa, florile devin translucide, însă, atunci când se usucă, revin la culoarea inițială.

De obicei, Diphylleia grayi poate ajunge la maxim 50 de centimetri. Originară din părțile montane ale Japoniei, floarea schelet înflorește în lunile mai și iunie.

ADVERTISEMENT

Diphylleia grayi este o plantă care s-a adaptat de minune la mediile umbroase. Tocmai de aceea, această floare este rar zărită în grădinile ornamentale. Totuși, cu puțină răbdare, floarea schelet poate fi cultivată în spații climatizate corespunzător.

Pasionații de grădinărit care vor să o planteze acasă, trebuie să știe că Diphylleia grayi are nevoie de umbră, dar și de sol acid și bine drenat. De asemenea, este recomandat să fie udată regulată, însă, nu trebuie să beneficieze de exces de apă.

Oricât de mult și-ar dori cineva o astfel de plantă în casă, Diphylleia grayi nu este o floare de ghiveci. Floarea schelet nu va trăi în astfel de condiții, ea având nevoie de mediul exterior, unde să se poată dezvolta în propriul ritm.

ADVERTISEMENT
Tags: