News

I se spune otrăvitoarea cu ciuperci. Cum a încercat o femeie să își omoare fostul soț, dar și socrii luni de zile

O femeie supranumită otrăvitoarea cu ciuperci a încercat să își ucidă soțul, dar și socrii, într-un mod complet neașteptat.
10.08.2025 | 13:30
I se spune otravitoarea cu ciuperci Cum a incercat o femeie sa isi omoare fostul sot dar si socrii luni de zile
Cum a încercat otrăvitoarea cu ciuperci să își ucidă fostul soț. Sursă foto: Mirror, Freepik / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Erin Paterson este femeia numită de presa străină ca fiind ”otrăvitoarea cu ciuperci”. Aceasta a fost acuzată că și-a otrăvit fostul soț. Totodată, ea a acționat într-un mod similar și în cazul socrilor săi.

Cum a încercat otrăvitoarea cu ciuperci să își ucidă fostul soț

Erin Patterson ar fi încercat timp de ani de zile să-și omoare fostul soț cu mese otrăvite. Aici vorbim inclusiv despre pui cu curry, prăjituri și paste Bolognese. Iar asta s-ar fi întâmplat cu mult înainte de a servi carnea de vită Wellington otrăvită cu ciuperci, care a ucis trei rude.

ADVERTISEMENT

Femeia din Australia, care este și mamă a doi copii, a fost găsită vinovată luna trecută de trei crime și o tentativă de crimă. Aceasta a fost acuzată că a otrăvit mâncarea pe care i-a dat-o lui Simon Patterson într-o serie de incidente între 2021 și 2023.

Simon, care fusese invitat la prânzul din 29 iulie 2023, în urma căruia au murit părinții săi, Don Patterson, 70 de ani, Gail Patterson, 70 de ani, și sora lui Gail, Heather Wilkinson, 66 de ani, s-a retras cu o zi înainte. Astfel, fără să știe, el a evitat felul de mâncare fatal.

ADVERTISEMENT

Când s-a simțit rău fostul soț al femeii

Simon a declarat în cadrul audierilor preliminare că s-a îmbolnăvit pentru prima dată în noiembrie 2021, după ce a mâncat un recipient Tupperware cu paste bolognese preparate de Erin. A suferit de vărsături și diaree și a petrecut o noapte în spital.

ADVERTISEMENT

În mai 2022, în timpul unei excursii cu cortul în Victoria’s High Country, el a leșinat după ce a mâncat un preparat cu pui gătit de ea. Acesta dezvăluia și că nu a fost atent la unele detalii.

ADVERTISEMENT

„În timp ce Erin pregătea mâncarea, eu aprindeam focul, așa că nu am văzut cum a pregătit-o”, a spus el, conform Mirror. Câteva zile mai târziu, bărbatul era în comă. Medicii au fost nevoiți inclusiv să îi scoată o parte din intestin.

În septembrie 2022, un wrap cu legume consumat într-o excursie pe coastă l-a lăsat cu vorbirea neclară, convulsii și paralizat, cu excepția gâtului, limbii și buzelor. De aici, un prieten medic i-a sugerat să țină un jurnal alimentar.

ADVERTISEMENT

Când și-a dat seama bărbatul că Erin ar putea fi de vină

În februarie 2023, Simon a început să o suspecteze pe Erin. El i-a povestit medicului despre prăjiturile pe care ea pretindea că le-a copt fiica lor. Acesta a început să se teamă ca nu cumva prăjiturile să fie otrăvite. Cu atât mai mult în contextul în care Erin îl suna în repetate rânduri pentru a verifica dacă le-a mâncat.

Anchetatorii au găsit ulterior un fișier pe computerul ei care conținea informații despre otravă pentru șobolani. Iar deși părinții bărbatului au fost avertizați înainte de prânzul fatal, se pare că a fost prea târziu pentru ei.

Instanța a audiat, de asemenea, acuzațiile procurorilor. Aceștia susțineau că Patterson manifesta de mult timp un interes pentru ciupercile otrăvitoare. În 2020, ea a postat pe un forum de ajutor de pe Facebook câteva informații legate de otravă.

Interesul femeii pentru ciupercile otrăvitoare

La acel moment, femeia susținea că pisica ei a vomitat după ce a mâncat ciuperci de sub un copac, alături de fotografii cu ciuperci. Procurorii au afirmat însă că Patterson nu a avut niciodată o pisică. De aici, femeia a primit și denumirea de otrăvitoarea cu ciuperci.

De asemenea, s-a mai aflat și că ea a vizitat o groapă de gunoi locală în după-amiaza zilei în care a avut loc prânzul fatal. Mai mult de atât, s-a și întors câteva zile mai târziu pentru a arunca deshidratorul alimentar folosit pentru prepararea mesei.

Momentan o decizie oficială nu a fost luată în cazul ei. Judecătorul continuă audierile, iar femeia urmează să fie condamnată de abia la data de 25 august, având în vedere acuzațiile care i-au fost aduse.