Inter a remizat cu Napoli, scor 2-2, în etapa 20 din Seria A. Deși a condus cu scorul de 2-1, formația pregătită de Cristi Chivu a primit un gol pe final și partida s-a terminat la egalitate. Mitică Dragomir a vorbit despre echipa antrenorului român și a făcut prima profeție din anul 2026.
În cadrul „Profețiilor lui Mitică”, Dumitru Dragomir a transmis că a urmărit în paralel partidele Barcelona – Real Madrid și Inter – Napoli. Fostul șef de la LPF susține că antrenorul Cristi Chivu trebuia să bage un fundaș în teren la scorul de 2-1, însă rezultatul e unul bun, nerazzurri fiind în continuare la o distanță de patru puncte de urmăritoare.
„După părerea mea, Chivu trebuia să bage un apărător în plus. Totuși, succesul există. Inter e pe primul loc cu patru puncte avans. M-am ofticat aseară, toată familia a reacționat la fel. Vorbeam la telefon din 5 în 5 minute cu băiatul meu.
Mă uitam la ambele, la Barcelona – Real Madrid și Inter – Napoli. Am văzut ce s-a întâmplat! Cristi Chivu e antrenor trăsnet, a ajuns deja mare. În momentul în care depășești 30 de meciuri la Inter, ești antrenor de top”, a declarat Mitică Dragomir.
În continuare, Mitică Dragomir a expus că Inter trebuia să învingă în duelul cu Napoli, nerazzurri dominând autoritar partida. Întrebat despre duelul Conte – Chivu, fostul șef de la LPF a transmis că acesta este normal, fotbalul însemnând o luptă continuă între antrenori.
„(n.r. – Nu a mai putut ține de rezultat?) Nu, când e să se aleagă praful, așa se întâmplă. Într-un minut sau două se alege praful, de asta e frumos fotbalul și vine lumea ca la balamuc.
(n.r. – Era de bătut Napoli?) Da! I-au dominant non-stop, exceptând 15 minute din repriza a doua. Atunci echilibraseră bine Napoli. Nu mi-a plăcut nici ieșirea lui Conte, a fost un penalty clar. Nu îl țin nervii pe Conte.
Aceasta este cultura în sport, trebuie să câștigi prin orice mijloace. În fotbal este o luptă, un război. Săptămână de săptămână este un război! Conte nu îl halește pe Chivu. Răspunsul lui Chivu a fost genial”, a mai spus Dumitru Dragomir.
În încheiere, Mitică Dragomir a oferit prima profeție din anul 2026. „Oracolul de la Bălcești” e încrezător că Inter va câștiga titlul în Seria A la o diferență de minim 6 puncte de urmăritoare.
„Mie îmi place mult Chivu, mi-a plăcut întotdeauna. (n.r. – Ia campionatul?) Ia campionatul la cel puțin 6 puncte Chivu, asta e predicția mea! Fără să o bată pe Milan sau Napoli, tot ia titlul.
De ce e de respectat și apreciat ca antrenor Chivu? Nu s-au retras în apărare nici la 2-1, ei voiau să mai dea goluri. Știu că e o greșeală, dar el vede altfel fotbalul decât noi, de asta e pe primul loc”, a încheiat Mitică Dragomir.