Turul întâi al alegerilor prezidențiale împarte țara în două și declanșează rupturi neașteptate chiar și în mediul de afaceri. La puțin timp după afișarea rezultatelor alegerilor, finanțistul Iancu Guda anunță că întrerupe colaborarea pe care o avea cu partenerul său, Ștefan Mandachi.
Cauza este una politică și are la bază diferențele mari de viziune dintre Iancu Guda și Ștefan Mandachi. Proeuropean convins, Iancu Guda a încercat să se țină departe de lumea politicului, intervențiile sale fiind bazate doar pe cifre și grafice.
La polul opus, cel puțin în ultima săptămână de campanie electorală, Ștefan Mandachi și-a arătat susținerea pentru Călin Georgescu, ba chiar s-a declarat încântat la aflarea rezultatelor din turul I.
Dar cum cei doi sunt sunt și parteneri la Bizz Accelerator, o serie de cursuri care se adresează antreprenorilor din România care doresc să își crească afacerea și să o managerize cu succes, diferențele politice dintre cei doi erau de neînțeles pentru cei care îi urmăresc.
Marți, Ștefan Mandachi și-a pus cenușă în cap și și-a cerut scuze public, recunoscând că a greșit când l-a susținut pe Călin Georgescu.
Videoclipul s-a viralizat în scurt timp, Mandachi este prima persoană cu influență care își asumă greșeala și recunoaște că l-a votat și susținut public pe Georgescu, fără să cunoască viziunile pro-ruse ale acestuia.
La câteva ore distanță, surpriză! Într-o postare pe contul său de socializare, Iancu Guda se dezice de partenerul său și anunță că rupe parteneriatul cu suceveanul. “Așa cum am anunțat ieri și am notificat oficial, mă retrag din BIZZ ACCELERATOR, și orice schimbare de opinie publică a ta nu mă va face să mă răzgândesc!”, îi transmite Iancu Guda lui Ștefan Mandachi.
În lunga postarea, Guda nu pare deloc mulțumit de declarațiile de astăzi ale lui Mandachi și delimitarea sa față de Georgescu și își invită fostul partener să spună clar cu cine votează.
“Ștefan Mandachi după amplificarea valului dezaprobator enorm de mare împotriva ta, și apariției mai multor articole în presă, apari acum cu video din mașină să îți ceri scuze că nu ai verificat cine este Călin Georgescu (în ciuda votului cu rol și impact istoric pentru România) și că te dezici de poziția acestuia (anti-NATO, anti-UE și, implicit, pro-Rusia).
Dar sunt multe alte probleme mult mai grave pe care încă nu le corectezi, respectiv:
Cu cine votezi acum? În continuare nu spui clar și răspicat dacă îl mai votezi pe Călin Georgescu în turul II. Deci? Sigur, este treaba ta ce faci în cabina de vot … dar atunci când spui public ce ai ales (chiar în ziua votului înainte să se închidă voturile) + ești o persoană foarte urmărită + îți bați joc de contracandidatul Lasconi și toți cei care au votat-o (vezi poza cu postările șterse) … trebuie să faci și acum reversul. Să te dezici de el, înțelegând ce personaj periculos este. Deci!”, îi transmite Guda lui Mandachi, pe Facebook.
Guda mai spune că Mandachi nu doar a votat un ”candidat toxic” la președinție însă a avut o atitudine ”agresivă și batjocoritoare” la adresa celor care nu au făcut-o. De asemenea, finanțistul îi reproșează partenerului său că nu s-a documentat suficient în ciuda faptului că acesta a susținut contrariul
”La o zi înainte de vot, ai spus că te mai documentezi ca să te hotărăști. Ieri seara (la o zi după terminarea votului) ai susținut că nu găsești nici acum o declarație Călin Georgescu care să fie pro-Rusia (când sunt zeci de interviuri, vezi mai jos interviu TVR3 cu declarațiile lui că să ieșim din NATO, să nu avem scuturi anti-racheta și că nu ne trebuie Schengen), poziții foarte clare de slăbire a protecției României în fața Rusiei. De abia astăzi, când vezi valul enorm de ură împotriva comportamentului tău, spui că te dezici de opiniile lui Călin Georgescu, dar nu zici cu cine votezi în turul II. Deci?”, i-a mai transmis Iancu Guda lui Ștefan Mandachi.
În final, Iancu Guda a declarat că decizia de a se retrahe din proiectul Bizz Accelerator este una definitivă și că nu se va răzgândi, indiferent de schimbarea de opinie a lui Mandachi. ”Eu nu mă pot asocia cu așa ceva”, a mai scris Guda. De asemenea, el și-a provocat amicul să facă trei lucruri: să realizeze ce greșeală enormă a făcut, să anunțe public faptul că nu-l va mai vota pe Georgescu în turul II și să recomande tuturor să facă la fel.
Prietenia dintre Guda și Mandachi s-a născut după ce Ștefan Mandachi l-a avut invitat pe Iancu Guda la podcastul său. Ulterior, cei doi au identificat faptul că antreprenorii mici din România nu au cunoștințe de marketing, management și financiare și au dorit să îi ajute. Așa a luat naștere „Bizz Acceleration”, un proiect online în care cei doi ofereau cursuri contra cost, de mii de euro, antreprenorilor.