News

Ianis Hagi 22. Comparația inevitabilă cu Gică Hagi. Ce spun nume mari din fotbalul românesc. Exclusiv

23.10.2020 | 00:30
Ianis Hagi 22 Comparatia inevitabila cu Gica Hagi Ce spun nume mari din fotbalul romanesc Exclusiv
ADVERTISEMENT

Ianis Hagi a „marcat” golul 22 în poarta vieții pe 22 octombrie 2020. S-au scris, se vor mai scrie mii de pagini despre moștenitorul „Regelui” Gică Hagi.

Moștenitorul de talent sigur. „Dar de carieră?” se întreabă mulți. Comparația este inevitabilă. Din dor de senior, îl ținem sub lupă pe junior.

ADVERTISEMENT

Ianis Hagi a fost hărăzit de soartă cu norocul talentului și al unui tată celebru. În același timp Ianis Hagi a fost hărăzit de soartă cu ghinionul talentului unui tată celebru. Problemă de nuanțe…

Ianis Hagi a împlinit 22 de ani. Comparația inevitabilă cu tata Gică. Ce spun Cornel Dinu, Paul Peniu, Mircea Rădulescu, Claudiu Vaișcovici despree „duelul” fiu-tată

Comparația inevitabilă dintre fiu și tată este problematică. Tot din cauză de nuanțe. De la condițiile de pregătire primară, atât ca familie, cât și ca sistem social, până la fotbalul diferit în cele două „epoci” în care a jucat Seniorul și în care joacă azi juniorul.

ADVERTISEMENT

„Spre deosebire de mine, Ianis poate juca la fel de bine cu ambele picioare, este mai slab și mai înalt decât mine. Stilul său de joc tinde să fie asemănător cu al lui Zinedine Zidane mai degrabă decât cu al lui Gheorghe Hagi. Pot trăi cu asta” – Gică Hagi

Această caracterizare a lui Ianis Hagi făcută de Gică Hagi a deschis „cutia Pandorei”. Haterii de profesie au sărit imediat cu interpretări care au frizat ridicolul. Multă lume amărâtă mintal pe pământul ăsta…

„Atenție, eu nu am zis că Ianis e mai mare ca mine! Nu duceți lucrurile în ridicol! Nu comparați un om cu o carieră, totul e finit în cazul meu, cu cineva care abia a scos capul și care are un viitor. Nu duceți totul în ridicol! Tratați-l și pe el cum îi tratați pe ceilalți. Comparați-l cu mine când va avea 35 de ani. Atunci putem să tragem o concluzie” – Gică Hagi

Detalierea, explicația lui Gică Hagi a primei declarații nu a făcut decât să dea apă la moară „cârcotașilor” care abia așteaptă să-l ironizeze. Pentru că, nu-i așa?, dai cu pietre numai în copacul care face fructe…

ADVERTISEMENT

  FANATIK a stat de vorbă cu mai mulți oameni de fotbal care i-au cunoscut foarte bine și pe tatăl Gică, și pe fiul Ianis, iar „paralelele” acestora au creionat portretele de mai jos.

Cornel Dinu: „Deocamdată distanța este foarte mare”

Domnule Dinu, vă încumetați la o comparație între cei doi Hagi, tatăl și fiul?
– De ce nu? Niciodată nu m-am temut să-mi afirm părerile public, indiferent dacă deranjam sau nu. Gică Hagi este un om de fotbal complet, cu o personalitate marcantă, capabil să înțeleagă că nimeni nu e perfect pe lume, ci doar perfectibil.

ADVERTISEMENT

Revenind la comparația cu Ianis, deocamdată distanța e foarte mare, dar cu niște explicații logice. Hagi tatăl era mult mai sigur pe execuții, chiar dacă folosea doar piciorul stâng, față de fiu, care folosește la fel de bine ambele picioare și aici are el un avantaj.

Pentru că folosea doar piciorul stâng, zona predilectă de unde pornea Gică Hagi acțiunile spre poarta adversă era zona lateral dreapta și, într-o mare măsură, juca și cu unele pauze pe care și le lua pe teren, nu excela la condiția fizică, din contră, așa că acționa mai mult când avea mingea.

Spre deosebire de Gică, Ianis e un jucător care acoperă toată suprafața terenului, un „refinitore” cum spun italienii, un playmaker în spatele vârfurilor, dar și un jucător care ajunge des să marcheze.

Nu are încă reușitele pe care le avea tatăl său la această vârstă, firesc, pentru că, dacă stăm să ne gândim bine, în istoria fotbalului mondial e foarte greu să găsim un copil care și-a depășit ca valoare părintele.

Poate Ianis să devină Gică?
– Da… S-ar putea ca, de-a lungul timpului, Ianis să se apropie de reușitele extraordinare ale tatălui, dar apelând numai pe execuții pe care este foarte sigur, așa cum făcea Gică la vârsta lui.

Apoi este foarte interesant că Gică a devenit, practic, un jucător complet după 28-29 de ani, când juca la Galatasaray.

Nu mai era jucătorul de care aminteam, care pornea toate acțiunile din partea dreaptă, era un jucător care evolua pe tot spațiul din fața porții adverse, cum face Ianis de acum, probabil condiția fizică lucrată și îmbunătățită continuu i-a dat capacitatea să joace aproape complet, sub toate formele, un joc.

Pe mine atunci m-a impresionat cel mai mult. Ianis la 28 de ani va fi, cu siguranță, altceva, mult mai mult, decât Ianis de acum, cel de 22 de ani.

„Ianis trebuie să-și pună în valoare mult mai mult capacitatea de finalizare”

Ce i-ați spune lui Ianis dacă ați fi antrenorul lui acum?
– Ianis, ca orice jucător tânăr cu talent incontestabil, încearcă mult prea multe lucruri și ar trebui, după părerea mea, să-și reducă jocul la execuțiile și acțiunile care îi pot da… mai ales că este încă atât de tânăr și are destul timp înainte… îi pot da, spuneam, reușita cea mai mare.

Vrea prea mult și încearcă lucruri care îl depășesc încă la ora actuală. De exemplu, încearcă lucruri de efect la mijlocul terenului, acolo unde nu se fac, acolo mingea trebuie să circule, acolo trebuie să te păstrezi pentru acțiunile finale din apropierea porții adverse, când trebuie să pătrunzi, să driblezi și să fii sigur pe execuții.

Bine, nici Gică, la vârsta asta, nu prea dădea drumul la minge, dar parcă, aș zice eu, cu mai mult succes la finalizare. Mi se pare că Ianis a crescut în ceea ce privește capacitatea fizică, a devenit mai puternic, dar trebuie să-și pună în valoare mult mai mult capacitatea de finalizare.

„Ceea ce îi deosebește încă pe cei doi Hagi este touche-ul, atingerea mingiei, care la Gică era fantastică, din rasa marilor jucători care, cred eu, că este cel mai bine definită de Messi” Cornel Dinu

Paul Peniu: „Un avantaj și un dezavantaj numele”

Paul Peniu l-a cunoscut pe Gică Hagi de când acesta era în școala generală. L-a cunocut pe Ianis Hagi de mic copil. L-a văzut crescând la Academia lui Gică, la Ovidiu. Pe scurt, o părere mai mult decât avizată.

Domnule Peniu, o comparație între Gică Hagi și Ianis Hagi…
– Este greu de făcut, v-o spun din start. Era cu totul alt fotbal în tinerețea lui Gică… și a mea… Dar au, totuși, elemente comune, caracterul lor, seriozitatea cu care se pregătea Gică la vârsta lui Ianis.

Țin minte cât era de chinuit, de tracasat fizic în perioada în care a debutat la echipa mare a Farului, pentru că el avea de disputat trei meciuri pe săptămână, juca la juniorii Farului, juca la Divizia B cu Luceafărul, echipa de tineret a federației, un delegat de-al nostru se ducea și-l lua de a colo, venea la Constanța și juca și meci de Divizia A, cu echipa de seniori. Tare mult a muncit pentru ceea ce a devenit mai apoi Gică Hagi.

Îmi aduc aminte când veneam noi, ăștia mari, la antrenament și între terenul 1 și terenul 2 era un teren de zgură unde făceau copii antrenament cu nea Ioji Bukossy și era o încântare să-l vezi pe Hagi cum lua mingea și n-o dădea la nimeni, dribla tot și era de atunci numărul unu, lider de foarte mic.

Pe lângă ambiția lui, a contat și educația primită de-acasă, cu repere clare, să muncești fără să trișezi, să fii respectuos ca să fii respectat, să nu depășești limita bunului-simț, lucruri care le-am văzut și la Ianis, un copil foarte, foarte bine ducat.

Gică venea de nicăieri și orice treaptă urca era o premieră, Ianis este Hagi din prima zi de viață, de atunci a pornit în viață de la un nivel înalt. Și are toate elementele să fie cel puțin la nivelul tatălui său. Dacă nu-l va depăși… Spre bucuria lui Gică în prmul rând.

„Lui Ianis îi lipsește percuția lui Gică, dar este mai complet, «are» ambele picioare”

Fizic cine are un plus?
– Gică avea niște „frâne” extraordinare, o viteză de reacție peste limita normalului, o iuțeală neobișnuită. Chiar dacă nu era un vitezist pur-sânge, era un accelerator al fazei, prin rapiditatea cu care găsea soluții de finalizare sau pasare.

Lui Ianis îi lipsește percuția, iuțeala cu care rezolva Gică fazele, dar este mai elegant, mai complet ca jucător, are ambele picioare, cum se zice,

Gică mult timp a folosit dreptul numai ca să se suie în tramvai, a reușit goluri de kinogramă și cu dreptul, dar după foarte mult timp și foarte multă muncă, stângacii pot da cu piciorul drept mult mai greu decât dreptacii cu piciorul stâng.

Psihic, care e mai… rău?
– Gică era mai rău… era tare rău… nu admitea să piardă, într-o competiție răutatea își asigură statutul de lider, a fost întotdeauna foarte ambițios, de când era junior.

Tehnic cum îi „judecați”?
– Gică avea un altfel de tehnică. Pe metru pătrat era criminal. Și datorită rapidității cu care gândea și făcea totul, avea capacitatea să surprindă și adversarul, dar și coechipierii câteodată, ieșea din tiparele jocului obișnuit.

Ianis e mai cerebral, a crescut enorm în capacitatea de a găsi soluții bune, chiar surprinzătoare, îl ajută foarte mult tehnica individuală, poate lovi, cum spuneam, și cu stângul, și cu dreptul. Ianis trebuie să mai câștige în rapiditatea și simplificarea jocului din faza de construcție a fazei.

Foarte „vânați” amândoi de adversari, parcă Ianis dramatizează mai mult decât Gică, Gică se ridica imediat, punea bărbia în piept, băga cornu-n pământ ca un taur și juca mai ambițios…
– Sunt și exagerări la Ianis, care nu plac mai ales celor care nu-l simpatizează, dar trebuie să recunoaștem că asta este o tactică a echipelor adverse, „Hai să-l scoatem pe Hagi și le-am scăzut potențialul la jumătate”.

Apoi Ianis, până acum câțiva ani era unul dintre cei mai firavi jucători, chiar și la nivelul juniorilor, era ușor de luat cu fulgi cu tot, a fost în permanență o țintă. Numai cine nu a jucat fotbal poate spune „Băăă, nici nu l-a atins și atâta se vaită!”, nu știe ce durere e numai când te calcă pe unghie… De aici senzația de dramatizare la Ianis, dar nu e în niciun caz din categoria Lăcătuș, care ziceai că i-a rupt piciorul la fiecare fault asupra lui…

Ianis nu este un simulant, însă e adevărat că Gică ținea mai mult la tăvăleală. Sunt diferențe între ei, dar așchia nu sare departe de gard și cea mai mare asemănare este că, pentru fotbal, și unul, și altul sunt în stare să facă orice.

„Ianis este un copil supus stresului pe partea fotbalistică. Din cauza numelui. Un avantaj și un dezavantaj numele. Când ai un astfel de tată trebuie să tinzi și să te comporți cel puțin la nivelul lui, ca să nu mai spun că toată lumea este mult mai pretențioasă cu el decât a fost cu Gică” – Paul Peniu

  • „Comparația între Ianis și Gică Hagi nu este ușor de făcut tocmai din cauza timpului, care, în fotbal ca și în viață, a schimbat multe lucruri, în primul rând o orânduire bzată pe alte principii” – Mircea Rădulescu
  • „Cariera lui Gică a fost mai aspră. Mai dură. Și-a dezvoltat o personalitate mai de «câine», cu ghilimele, mai de luptător. Un om pregătit să îndure. Îl loveau, îl dădeau jos adversarii, nu vocifera, se ambiționa, se ridica și juca mai bine. Și-a construit-o singur la început, nu l-a ajutat nimeni, n-a avut nimic în spate. Ianis l-a avut pe Gică” – Mircea Rădulescu
  • „Peste presiunea numelui, Ianis a avut, și are, sprijinul numelui. Și avantajul că îl are pe Gică lângă el” – Mircea Rădulescu
  • „Puțini sunt copii care îndrăgesc fotbalul și care să aibe șansa să treacă prin ce a trecut Ianis. Ce copil are un tată așa de renumit, care să-i transmită tot ce știe el despre fotbal? Și câte știe!” – Mircea Rădulescu
  • „Am fost odată la Gică acasă, în Pipera, Ianis avea vreo 10-11 ani, ce credeți că făcea? La un perete avea niște cercuri desenate pe el și trăgea un șut cu stângul, un șut cu dreptul să nimerească cercurile alea, de multe, multe ori, o făcea de plăcere, nu-l pusese Gică, Gică doar i-a spus ceva de interiorul piciorului drept și noi am intrat în casă, Ianis a rămas afară să bubuie zidul…” – Mircea Rădulescu
  • „Rolul de tată al lui Gică a fost permanent și activ. Nu l-a scăpat din ochi și din mână nicio clipă. Așa o presiune fotbalistică permanentă, benefică, pozitivă, care să vină de la cine vine, nu mai găsești! Ianis a confirmat prin evoluția lui, că tot ce a făcut Gică pentru el, cu el a fost de cea mai bună calitate și a avut efect” – Mircea Rădulescu

„I-am spus odată lui Gică, eram numai noi doi, «Măi Gică, aveai mingea la picior și un adversar în față, mă, aveai o fentă atât de… convingătoare că nimeni nu-ți făcea față. Te făceai că o iei dreapta și când accelerai pe stânga nici de tricou nu mai putea să te agațe. Spune-mi și mie cine te-a învățat asta…». A zâmbit și știți ce mi-a spus? «Nea Mircea, asta-i de la mămica mea!». Cu alte cuvinte, s-a născut cu asta. Eeee, aicea l-a depășit pe Ianis. De la mămica lui. E vorba de bagajul genetic” – Mircea Rădulescu

  • „Un plus pentru Ianis este că are și dreptul. La fel de bun ca și stângul. Și asta datorită lui Gică. Pentru că Gică și-a dat seama că dreptul lui, chiar dacă și l-a lucrat la un moment dat, nu s-a apropiat de stângul” – Mircea Rădulescu
  • „Ianis dă la fel de bine și cu stângul, și cu dreptul. Cine l-a încurajat foarte mult pe Gică să dea și cu piciorul drept a fost Mircea Lucescu. A văzut în el, de când era fraged, potențialul și l-a adus foarte tânăr la echipa națională” – Mircea Rădulescu
  • „Tactic vorbind, Gică, la început, când a venit la Luceafărul, junior fiind, dar și mai apoi, în primii ani de senior, abuza de acțiuni individuale. Recunoaște și el, «Dom’ne, până n-o pierdeam nu-i dădeam drumu’! Ori dădeam gol, ori o pierdeam». Își permitea asta pentru că, de cele mai multe ori, acțiunile sale se terminau cu gol sau pasă de gol. Și nimeni nu mai zicea nimic când mai și pierdea mingea” – Mircea Rădulescu
  • „Ianis e mai combinativ, joacă mai mult cu coechipierii, ăsta ar fi un plus pentru el. Îl preocupă jocul de echipă, asta și pentru că Gică l-a responsabilizat cu banderola de căpitan la Viitorul” – Mircea Rădulescu
  • „Din punct de vedere fizic, alergările lui Gică erau suma unor sprinturi repetate, pe distanțe scurte. Gică nu alerga fără rost, avea un simț deosebit al dozării efortului. Nu era jucătorul care să alerge tot timpul, cum era Liță Dumitru sau Dembrovschi” – Mircea Rădulescu
  • „Gică băga sprinturi cu frânări, accelerări și schimbări bruște de direcție și astea niciodată, prin adunare, nu dădeau valori mari. Dacă alerga 6 kilometri, 80 la sută erau sprinturi. Era ca un piston” – Mircea Rădulescu
  • „Și Gică mai avea calitatea ca atunci când pierdea mingea, încerca să o recupereze alergând imediat după jucătorul care i-a luat-o” – Mircea Rădulescu
  • „Ianis are toate tipurile de alergări. Și fără minge, ca să se demarce, și în viteza a doua sau a treia, are și accelerări, e mai complex. Fotbalul de azi îi cere asta. Dar nu are explozia lui Gică” – Mircea Rădulescu
  • „Gică se concentra pe faze scurte, învingător mai totdeauna, pe când Ianis se impune prin zona mare de activitate. Care nu poate fi acoperită decât prin alergări multe, de toate categoriile, și mai lente, și mai rapide, și mai scurte, și mai lungi, și cu fața, și cu spatele” – Mircea Rădulescu

„Gică a fost un minereu brut prețios, Ianis e o piatră prețioasă conturată, lucrată. Au pornit altfel în carieră. Gică a mai fost ciupit de presă, Ianis are o presă foarte bună. Gică a fost un talent brut care a luat totul de la zero, Ianis este un talent lucrat, școlit în ale fotbalului de mic” – Mircea Rădulescu

  • „Lui Ianis îi lipseşte «explozia» pe care o avea tatăl său, această viteză nu se poate câştiga, cu această viteză te naşti sau nu. Se poate îmbunătăţi prin antrenamente asidue, dar, dacă nu ai această calitate din naştere, nu o poţi căpăta pe parcurs” – Claudiu Vaișcovici
  • „Eu am învăţat de la Mircea Lucescu că viteza e de trei feluri: de reacţie, de execuţie şi de deplasare. Gică le avea pe toate. Pe toate trei! Ianis nu… Nu are nici de deplasare, nici de execuţie…” – Claudiu Vaișcovici
  • „Gică avea şi viziunea jocului mult mai dezvoltată. Bine, Gică spunea că fiu-său, la 17-18 ani, era mai talentat ca el când era de aceeaşi vârstă, tot la 17 ani. Eu îmi aduc aminte că pe la 16 ani şi ceva, 17 ani, când juca la Farul Constanţa, le cam rupea capul la toţi pe acolo. O lua de la centrul terenului şi dribla câte 4-5… Gică era şi mai inventiv, şi mai exploziv… Toată stima! Regele!” – Claudiu Vaișcovici

Debut în prima ligă

Gică Hagi: 17 ani, 7 luni şi 6 zile
11 sptembrie 1982: SC Bacău – Farul Constanța 3-0
Ianis Hagi: 16 ani, 1 lună și 13 zile
5 decembrie 2014: Viitorul – FC Botoşani 1-2

Primul sezon în Liga 1 din România

Gică Hagi: 1982/1983
18 partide, 7 goluri la Farul Constanța
Ianis Hagi: 2014/2015
7 meciuri, 1 gol la Viitorul Constanța

Primul gol în Liga 1

Gică Hagi: 17 ani, 9 luni și 3 zile
8 noiembrie 1982 – Steaua – Farul 2-2
Ianis Hagi: 16 ani, 7 luni și o săptămână
29 mai 2015 – Viitorul – FC Botoșani 4-4

Debut în naționala mare

Gică Hagi: 18 ani, 6 luni și 5 zile
10 august 1983: Norvegia – România 0-0 (amical)
Ianis Hagi: 20 de ani, 3 săptămâni și 4 zile
17 noiembrie 2018: România – Lituania 3-0 (grupe Liga Națiunilor)

Debut în cupele europene

Gică Hagi: 18 ani, 7 luni, 1 săptămână și 2 zile
14 septembrie 1983: Sportul Studențesc – Sturm Graz 1-2 (Cupa UEFA, primul tur)
Ianis Hagi: 19 ani, 9 luni și 3 săptămâni
12 august 2018 – Europa League (calificări) – RFCU Luxemburg – Viitorul 0-2

Primul gol în cupele europene

Gică Hagi: 20 ani și 8 luni… fără 2 zile
3 octombrie 1985 – Cupa UEFA – Sportul – Neuchatel Xamax 4-4, Hagi – 3 goluri
Ianis Hagi: 19 ani, 9 luni și 3 săptămâni
12 august 2018 – Europa League (calificări) – RFCU Luxemburg – Viitorul 0-2, Hagi – 1 gol

ADVERTISEMENT