Ianis Hagi, cel care a provocat două autogoluri ale gazdelor în Hearts – Rangers, traversează o perioadă foarte bună, atât pe plan sportiv, cât și pe plan personal. „Prințul” a primit o veste mare.
Conform GSP.ro, Elena Hagi, soția lui Ianis Hagi, este însărcinată. Cei doi au avut cununia civilă la finalul anului 2023, dar și o nuntă de vis, care a urmat în luna iulie a anului 2024.
Potrivit sursei, Ianis Hagi va fi tată de băiat, astfel că celebrul nume de familie merge mai departe cu încă o generație. După 7 luni de la nunta fastuoasă pe care au avut-o, Elena și Ianis Hagi vor fi în curând părinții unui băiat.
Cei doi formează un cuplu de ani bun deja, însă au preferat să se ferească de lumea mondenă și să își țină relația departe de lumina reflectoarelor. Locația aleasă pentru luna de miere de după nuntă a fost una deosebită, anume Insula Capri.
Nu cu mult în urmă, Ianis Hagi a jucat într-un meci pe care ar vrea să îl uite cât mai repede.Rangers a fost eliminată din Cupa Scoției după ce a pierdut, chiar acasă, cu 0-1 contra divizionarei secunde Queen’s Park.
Internaționalul român a bifat 61 de minute în acea partidă. Recent, mijlocașul român a reacționat în urma rezultatului nefast: „Am avut discuții cu staff-ul, cu jucătorii.
Am reflectat asupra situației, am fost sinceri cu noi. Am înțeles cu toții că a fost o situație inacceptabilă. Acest club merge înainte și nu putem să rămânem în trecut”, spunea Ianis Hagi în cadrul unei conferințe de presă.