Fotbal international

Ianis Hagi, lăudat de Steven Gerrard: „S-a întors într-o formă incredibilă. E la fel de nerăbdător ca mine”

18.06.2020 | 14:42
Ianis Hagi laudat de Steven Gerrard Sa intors intro forma incredibila E la fel de nerabdator ca mine
ADVERTISEMENT

Ianis Hagi a reluat antrenamentele cu Rangers, însă înainte de a începe pregătierea mijlocașului român i s-a luat temperatura.

Noul sezon din Scoția va începe pe data de 1 august, după ce campionatul a fost oprit definitiv din cauza pandemiei de coronavirus, Celtic fiind declarată campioană.

ADVERTISEMENT

Ianis Hagi abia aștepta să se întoarcă la Rangers, pentru a pune umărul la câștigarea campionatului, mai ales că echipa lui Steven Gerrard mai are de jucat un meci cu Bayer Lverkusen în Europa League.


UPDATE, 18 iunie, ora 14:44 / Steven Gerrard, antrenorul lui Rangers, l-a lăudat pe Ianis Hagi după primele antrenamente: E un transfer foarte bun pentru club. Ca jucător e fantastic, dar cel mai important pentru mine este el ca persoana. Un om fantastic, mereu dornic să înveţe şi să progreseze. S-a întors într-o formă incredibilă.

ADVERTISEMENT

Vorbim despre cineva care a absorbit, la virgulă, fiecare informaţie. Grăsimea şi greutatea corpului său sunt într-o stare perfectă în acest moment. Suntem gata să punem ceva muşchi pe el şi să-l facem mai puternic. E la fel de nerăbdător ca mine”.


Ianis Hagi a început antrenamentele cu Rangers

Ianis Hagi și-a reluat antrenamentele, dar înainte de a intra pe teren, medicii scoțienilor i-au luat temperatura, pentru a se asigura că toți fotbaliștii sunt sub control.

ADVERTISEMENT

Jucătorii lui Steven Gerrard se pregătesc pentru noul sezon din Scoția care va debuta pe 1 august.

Steven Gerrard, comparat de Ianis cu Gică Hagi

Ianis Hagi a vorbit despre relația pe care o are la Rangers cu Steven Gerrard, pe care l-a comparat cu tatăl său: „Sunt identici. Este la fel ca tata.  

ADVERTISEMENT

Mentalitatea în care Gerrard trăieşte şi pe care am simţit-o din primul moment în care m-am întâlnit cu el, sunt aceleaşi discuţii şi aceleaşi aşteptări pe care le are şi tata. Şi nu neapărat de la mine, aşteptări ca antrenor”.

„Tata crea presiunea la Viitorul şi el crează presiune în vestiar. Ce aşteptări are tata, aceleaşi aşteptări le are şi Gerrard”, a mai spus Ianis Hagi.

Mereu când echipa scârţâie puţin sau nu respectăm ce trebuie să facem, sau fotbalul nu este acolo, mereu găseşte o cheie undeva unde să ne aprindă sau să ne dea motivaţia aceea pe care o avem.

Este aproape imposibil să ştii că Gerard o să rămână pe viaţa la Rangers şi încerc să profit de fiecare zi și să învăţ cât mai mult chestii de la el şi de la stafful lui tehnic”.

„Trebuie să îl întrebaţi pe el ce gânduri are, eu normal îmi doresc să ajungă să antreneze Liverpool sau să ajungă să antreneze la cel mai înalt nivel”, a mai spus Ianis.

ADVERTISEMENT