Ianis Hagi se află într-o ușoară revenire de formă, după ce a început să adune mai multe minute la prima echipă a celor de la Glasgow Rangers. Românul a oferit două pase de gol la ultimul meci de campionat, iar prestația acestuia a fost lăudată de cei de la BBC.
Transferat definitiv de Glasgow Rangers în vara anului 2020 pentru suma de 3.5 milioane de euro, Ianis Hagi a avut evoluții apreciate în tricoul scoțienilor, până să sufere acea accidentare gravă care l-a scos mult timp din circuit.
Revenirea a fost una foarte grea pentru internaționalul român, care a fost ulterior împrumutat în Spania la Deportivo Alaves. În această vară, fotbalistul de 26 de ani a întâmpinat probleme mari la echipa de club, din cauza unei clauze pe care ar fi avut-o în contractul cu Rangers.
Philippe Clement l-a trimis să se pregătească alături de echipa satelit a formației de pe Ibrox, dar acesta a fost rechemat în lot și a început să bifeze din ce în ce mai multe minute în acest sezon. Cu trei pase decisive în cele cinci meciuri din acest sezon, Ianis speră să facă parte curând din nou din primul 11 al lui Rangers.
Ianis a acordat un amplu interviu pentru site-ul celebrului jurnalist Gianluca Di Marzio, în care a vorbit despre echipa națională de fotbal a României, despre perioada petrecută la Fiorentina, dar și despre situația sa actuală de la Rangers.
„Tata a fost idolul tuturor băieților de vârsta mea din România. A început dintr-un sat mic din Constanța și a ajuns să joace la Real Madrid și Barcelona. Să cresc alături de el a fost un avantaj, iar presiunea a servit drept motivație.
Astăzi, la echipa națională, sunt unul dintre căpitani. Vreau să inspir noile generații, așa cum și tata a inspirat generația mea. Visez să duc țara înapoi la o Cupă Mondială. Ar fi o poveste extraordinară, un mod de a-i întoarce tatălui meu bucuria pe care mi-a oferit-o”, a spus în primă instanță Ianis Hagi.
Pe data de 10 iulie 2016, clubul Viitorul Constanța anunța transferul de senzație al lui Ianis Hagi la Fiorentina, în schimbul sumei de două milioane de euro. Fiul „Regelui” avea șansa să meargă la una dintre echipele de tradiție din Italia, însă acolo, acesta s-a lovit de o realitate crudă.
Aflat la vârsta de 17 ani, Ianis nu ave experiența necesară pentru a face față la prima echipă a Fiorentinei, iar după un an și jumătate, acesta s-a întors la Ovidiu în schimbul sumei de 2.8 milioane de euro. Chiar și așa, Ianis Hagi a explicat în interviul acordat în Italia că perioada petrecută pe Artemio Franchi l-a ajutat foarte mult.
Mai mult decât atât, acesta a declarat că și în prezent suporterii Fiorentinei îi transmit că îl așteaptă înapoi la Firenze.
„Cele 18 luni petrecute la Fiorentina au fost cruciale pentru creșterea mea. Am jucat doar două meciuri la prima echipă, însă am învățat foarte multe din acea experiență.
Fanii de acolo încă îmi scriu și îmi cer să mă întorc. Dacă mă gândesc la asta? Sunt fericit acum la Glasgow, iubesc Rangers și am câștigat multe trofee aici. În fotbal nu se știe niciodată. Fiorentina va avea mereu un loc special în inima mea.
Echipa Fiorentinei de atunci era plină de talente. Ilicic era fenomenal, unul dintre cei mai buni pe care i-am văzut vreodată jucând: un talent pur, viziune, control. Să îl pot urmări în fiecare zi era un privilegiu.
Cu Zarate rămâneam după antrenamente să executăm lovituri libere. Evident, am învățat să execut datorită tatălui meu, dar și Zarate m-a ajutat să-mi rafinez tehnica.
Știu că fotbalul este făcut din opinii, dar și că dacă respecți fotbalul vei fi răsplătit. Am continuat să mă antrenez cât de bine pot și să îmi aștept șansa inclusiv în aceste luni în care nu am jucat la Rangers.
Acum, acea șansă a venit și mi s-a confirmat cât de special este clubul. Tot ce-i mai bun are să vină și va veni curând”, a declarat Ianis Hagi.