Rangers B a jucat contra celor de la Huddersfield U21, în cadrul Lowland Football League, liga a 5-a din Scoția. Ianis Hagi a făcut cu adevărat spectacol, având pe spate numărul „10”.
Rangers s-a impus în fața celor de la Huddersfield U21 cu scorul de 3-2. Ianis Hagi a marcat două goluri și a pasat decisiv o dată, fiind cel mai bun de pe teren în confruntarea cu amatorii scoțieni.
„Prințul” a îmbrăcat tricoul cu numărul „10”. Repriza secundă a fost la discreția românului, care a avut mai multe ocazii de gol. Ianis Hagi a marcat primul său gol în minutul 77 din lovitură liberă.
Lovitura decisivă a venit chiar în minutul 90. Internaționalul român a realizat „dubla” cu un șut foarte puternic. Mingea a prins efect în drumul ei la sol către poartă și nu l-a iertat pe portarul advers.
Formula inițială trimisă în teren la Rangers: Halliwell, Hutton, Nsiala, Trialist, Devine, Robertson, Adamson, Hagi, Stevens, Curtis, Eadie. Ultimul meci al lui Ianis Hagi pentru Rangers B fusese pe 19 august (2-6 cu Blackburn Rovers).
Ianis Hagi are o situație delicată la Rangers, acolo unde a fost trimis la echipa secundă. Internaționalul român a spus în repetate rânduri că nu își dorește să plece, ci vrea să își recapete locul în prima echipă.
Adrian Ilie a vorbit despre viitorul „Prințului”. Fostul mare atacant român este de părere că: „Eu în locul lui nu m-aș întoarce în România. Mai am un an de contract la Glasgow.
Aș încerca să îmi câștig locul de titular sau măcar să prindă meciuri să joace, după să vină la echipa națională, pentru că aici a făcut jocuri foarte bune, este un om de echipă.
Când termină contractul să își găsească o soluție, sau poate în perioada de transferuri din iarnă. Eu cred că o să aibă șansa să joace în alt campionat sau la o altă echipă importantă din Iarnă”, a spus Adrian Ilie în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.