Fotbal intern

Ianis Hagi, alături de nume grele din fotbalul mondial! În ce top l-au inclus olandezii

28.04.2019 | 13:33
Ianis Hagi alaturi de nume grele din fotbalul mondial In ce top lau inclus olandezii

Căpitanul echipei FC Viitorul, Ianis Hagi, se află într-o creștere de formă formidabilă, iar jurnaliștii olandezi l-au inclus într-un top de excepție alături de nume grele din fotbalul mondial. Fiul lui Gheorghe Hagi a spus în mai multe rânduri că este pregătit să plece din nou în străinătate la finalul sezonului, după dezamăgirea trăiută la Fiorentina, dar a precizat că nu știe de vreo ofertă pentru el.

Ianis Hagi, alături de nume grele din fotbalul mondial

Cluburi importante din Europa, precum Ajax Amsterdam, Galatasaray Istanbul, Standard Liege, FC Sevilla, FCSB sau Girona, sunt pe urmele lui Ianis Hagi, dar până la finalizarea unui eventual transfer, decarul Viitorului i-a cucerit pe jurnaliștii olandezi care l-au inclus într-un top alături de alte nume celebre ale unor alți fii de mari fotbaliști.

Jurnalistul Maarten Wijffels a alcătuit pentru site-ul ad.nl echipa ideală a celor mai valoroși copii de fotbaliști celebri, iar Ianis Hagi a fost distribuit în rolul mijlocașului central. Cei 11 ”magnifici” sunt următorii: Luca Zidane – Harvey Neville, Lucas Hernandez, Daley Blind, Maxim Gullit – Marcus Thuram, Ianis Hagi, Daniel Maldini – Federico Chiesa, Giovanni Simeone, Leroy Sane.

Echipa ideală a copiilor de mari fotbaliști întocmită de jurnaliștii olandezi
Echipa ideală a copiilor de mari fotbaliști întocmită de jurnaliștii olandezi

CFR Cluj se teme de Ianis Hagi

Ianis Hagi va juca luni seară, de la ora 21:00, în meciul CFR Cluj – FC Viitorul, din etapa a șaptea a Ligii 1 Betano, care va fi transmis în format LIVE VIDEO și LIVE TEXT pe FANATIK. Înaintea jocului, tehnicianul ardelenilor, Dan Petrescu, a spus că fiul lui Gică Hagi este cel mai periculos jucător al Viitorului și este de părere că acesta va trebui să facă pasul către străinătate la finalul sezonului.

În schimb, Gheorghe Hagi s-a revoltat pentru faptul că presa nu îl laudă suficient de mult pe fiul său, care este cel mai bun playmaker din Liga 1 Betano conform statisticilor. ”Regele” este și el de părere că Ianis va pleca de la Viitorul la finalul sezonului, declarând că nu crede că-l va mai putea ține deoarece curg ofertele pentru un transfer.

Tags: