Ianis Hagi nu înțelege ce s-a întâmplat în Polonia – România 6-0, însă se consideră printre vinovații de pe teren care au dus la acest rezultat umilitor. Fiul selecționerului crede că naționala se află într-un moment al adevărului în care se văd caracterele.
„E un moment foarte trist. Trebuie să ne uităm cu toții în oglindă, fiecare, începând cu mine, și să ne gândim serios în ce direcție vrem să mergem. În primul rând, ca echipă, suntem și la bine, și la greu împreună. Responsabilitatea este clară. Eu am ieșit primul pe teren, responsabilitatea este a mea, în primul rând, iar apoi cu toții trebuie să o scoatem la capăt.
Am mai avut episoade în care am pierdut în Spania, în deplasare, tot cu un rezultat asemănător. Am reușit, într-un final, să redresăm echipa, să punem echipa națională pe picioare și să facem mândră o țară întreagă”, a declarat Ianis Hagi la Antena 1.
Totodată, Ianis Hagi crede că doar el și coechipierii săi pot să spele această rușine din Polonia printr-un rezultat bun în viitoarele partide. „Este responsabilitatea noastră în totalitate. Ține de noi să ieșim din această situație, de personalitatea noastră, de curajul nostru, de încrederea noastră. Trebuie să luăm o decizie în ce direcție o luăm.
Presiunea este pentru toată lumea, cu atât mai mult când știi că ai făcut și lucruri bune, că ai plâns pentru echipa națională. Fiind aici de opt ani de zile, durerea este mare. Capul jos și la muncă! Trebuie să ne gândim serios în ce direcție vrem să mergem”, a completat Ianis Hagi.
În concluzie, Ianis Hagi le transmite fanilor că el și colegii săi de la națională vor face tot ce pot pentru a spăla rușinea din Polonia. „Am ieșit astăzi primul pe teren. Prima responsabilitate și presiunea vor fi întotdeauna pe primul care iese pe teren. În același timp, încrederea și curajul pleacă de la mine, de la liderii acestui grup, de la cei cu experiență, cei care au fost alături de stafful tehnic de acum și din anii precedenți. Noi trebuie să o scoatem la capăt.
E o seară tristă. Depinde de noi să o scoatem la capăt. Trebuie să găsim soluții. E echipa națională și este în totalitate responsabilitatea noastră”, a fost mesajul transmis de Hagi la Antena 1.