Ianis Hagi se pregătește de meciurile din preliminariile Campionatului Mondial. Naționala României va da piept, în luna martie, cu Bosnia și San Marino. Mijlocașul celor de la Rangers speră să prindă cât mai multe minute și să fie decisiv. El a acordat un interviu interesant chiar de la frizer.
Fiul lui Gică Hagi a trecut printr-o perioadă foarte complicată în acest sezon. A ieșit din planurile antrenorului celor de la Rangers și a fost trimis chiar la echipa a doua. Însă Ianis nu s-a dat bătut și speră să redevină un om de bază pentru echipa din Scoția.
Acum, el se gândește doar la meciurile cu Bosnia și San Marino. Se anunță bătaie mare pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026, iar Ianis Hagi visează să își reprezinte țara la cea mai importantă competiție din fotbalul mondial.
Internaționalul român a acordat un interviu în care a vorbit despre provocările sale din carieră chiar pe scaunul de la frizer. Mijlocașul a vorbit și despre tatăl său, Gică Hagi, care i-a fost un adevărat model în viață.
„Ce mi-am dat seama, de mic copil, la el este seriozitatea. Când venea vorba de muncă, nu mai ținea cont de nimic. Cumva, standardul cu care m-a obișnuit el… am avut aceeași pretenție pentru fiecare profesor de școală, antrenor, oricine voia să mă învețe ceva în viață. Așteptam cumva… știam că acela e nivelul de seriozitate pe care trebuie să îl aibă cineva.
Îmi dădeam seama foarte repede dacă am ce să învăț de la o persoană, dacă este destul de serioasă sau destul de angajată în a mă învăța, sau dacă mă tratează cu seriozitate.
Asta încerc să fiu și eu. Când e vorba de muncă, nu mai țin cont de nimic. Putem fi și frați, și verișori, nu mai contează. Până la urmă, eu trebuie să îți arăt că sunt mai bun decât tine, sau, dacă lucrăm împreună, trebuie să îmi arăți același devotament pe care îl am și eu. Dacă și eu îl fac, tu de ce să nu îl faci?
Se comporta la fel cu fiecare. Nu cred că era mai strict cu mine, dar, dacă întrebi toți colegii mei, ei spun că da, nu se compară”, a explicat Ianis Hagi.