Fotbal international

Ianis Hagi, cifre senzaționale în Rangers – Celtic! Fanii sunt la picioarele lui

02.01.2021 | 17:19
Ianis Hagi cifre senzationale in Rangers  Celtic Fanii sunt la picioarele lui
ADVERTISEMENT

Mijlocașul Ianis Hagi a avut cifre senzaționale în marele derby al fotbalului scoțian, Rangers – Celtic, în ciuda faptului că nu a jucat decât în repriza secundă.

Internaționalul român a schimbat în bine fața echipei lui Steven Gerarrd, care s-a impus cu scorul de 1-0 și este foarte aproape de titlul de campioană.

ADVERTISEMENT

Echipa lui Hagi jr. are un avans de 19 puncte în clasament și, chiar dacă Celtic are trei meciuri în minus, e greu de crezut că ierarhia se mai poate răsturna până la finalul campionatului.

Cifre remarcabile pentru Ianis Hagi în derby-ul Rangers – Celtic

Ținut de Steven Gerrard pe banca de rezerve în prima repriză, Ianis Hagi a intrat cu poftă de joc în startul părții secunde, a făcut o partidă foarte bună și a avut cifre remarcabile, lucru care i-a făcut pe jurnaliștii din Insulă să-l coteze printre cei mai buni jucători de pe teren.

ADVERTISEMENT

Internaționalul român a primit nota 7,3, fiind întrecut doar de colegii săi Joe Aribo – 7,6, Connor Goldson – 7,5, Allan McGregor – 7,4 și James Tavernier – 7,4, cu mențiunea că toți aceștia au fost pe teren din startul întâlnirii.

Ianis Hagi a avut o medie a paselor reușite de 86%, 12 din cele 14 încercări ale sale ajungând la destinație. Mijlocașul român a câștigat 6 din cele 8 dueluri pe care le-a avut, a reușit 4 intercepții și 2 driblinguri reușite din tot atâtea încercări. El a fost aproape de gol în startul reprizei secunde, atunci când șutul său a trecut puțin pe lângă poartă.

ADVERTISEMENT

Fanii lui Glasgow Rangers au fost încântați de prestația românului și au umplut rețelele de socializare cu mesaje laudative la adresa lui. ”Hagi și mișcările sale au făcut o mare diferență în această a doua repriză” și ”Rangers a arătat de 100 de ori mai bine cu Hagi, dar departe de a fi convingători”, sunt câteva mesaje ale suporterilor.

”Hagi a fost absolut fenomenal”, ”Hagi a făcut diferența pentru Rangers în această a doua repriză” și ”Ianis Hagi a schimbat complet acest joc”, sunt alte comentarii ale fanilor lui Glasgow Rangers.

ADVERTISEMENT

La sfârșitul anului trecut, fostul fotbalist englez Noel Whelan s-a arătat încântat de jocul lui Ianis Hagi la Glasgow Rangers și l-a comparat pe internaționalul român cu actualul său antrenor Steven Gerrard.

ADVERTISEMENT
Tags: