Tricolorii au pierdut meciul cu Bosnia, de la Zenica, 1-3, și au ratat astfel orice șansă de a termina pe unul dintre primele două locuri din grupă de preliminarii.
Trimis din primul minut de către Mircea Lucescu, în meciul cu Bosnia, Ianis Hagi nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor și l-a dezamăgit pe Bogdan Stelea. Coleg cu Gică Hagi pentru multe partide sub tricolor, fostul portar nu a fost mulțumit de implicarea pe care actualul decar al naționalei a avut-o.
„Ianis Hagi n-a contat. Mă uit la meciul cu Austria, apoi la cel cu Bosnia, nu a existat! Eu de la el mă așteptam la mult mai mult, nu-și găsea locul. Nu vreau să fac comparații de genul, dar erau meciuri în care Gică, tatăl lui, nu suporta să nu fie în joc, făcea ceva, căuta jocul. Pe Ianis, la meciul cu Bosnia, l-am văzut într-un loc, s-a ascuns. Nimic, nimic. E un jucător super important, era căpitanul echipei. Avem nevoie de jucătorii ăștia.
Ianis e unul singur, în meciul cu Bosnia nu a existat. Dacă stai și îi vezi nivelul de la meciul cu Austria și apoi de la cel cu Bosnia stai și te gândești ce s-a întâmplat. La meciul cu Austria, mulți au jucat foarte bine, pentru că Ianis a jucat foarte bine. A fost în joc și i-a pus în evidență pe fiecare, căuta jocul”, a spus Bogdan Stelea la Digi Sport.
Joi urmează să aibă loc tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor de baraj pentru calificarea la Cupa Mondială. Tricolorii se află în urna a 4-a și vor juca împotriva unui adversar din urna 1, în deplasare. Adversarul echipei lui Mircea Lucescu se va alege din următoarele naționale: Italia, Danemarca, Turcia și Ucraina.
Ianis Hagi a avut un discurs realist după ce a marcat în victoria, 7-1, cu San Marino: „Nu contează (n.r. adversarul de la baraj). Mergem acolo în martie şi ştim că ne calificăm la Mondial în SUA pentru că asta ne dorim şi vrem să facem fericită o ţară întreagă”.