Ianis Hagi este în centrul atenției microbiștilor, a presei sportive din România și a specialiștilor practic din totdeauna sau cel puțin de când a început fotbalul, la vârsta de 5 ani. Evoluțiile sale au fost puse mereu sub lupă din cauza asocierii cu Gică Hagi.
Deși se confruntă și în prezent cu această problemă, internaționalul a dezvăluit că să fie fiul celui mai bun fotbalist român din istorie i-a fost cel mai greu în perioada junioratului. Ianis susține că încă de pe atunci părinții colegilor îl acuzau că este introdus în teren doar pentru că e băiatul lui Hagi.
Ajuns la 23 de ani, Ianis Hagi este acum unul dintre cei mai apreciați fotbaliști români, cu evoluții bune atât la Rangers, campioana Scoției, cât și la echipa națională.
„Am știut că sunt urmărit și studiat de mic, dar părinții mei mi-au spus mereu că doar ceea ce fac pe teren contează, că faptele vorbesc de la sine.
Toată lumea își dădea cu părerea, știu că e dreptul fiecăruia, dar cred că încet-încet mulți și-au dat seama că joc fotbal pentru că am și talent.
Iar când veneau jucători noi, mulți aveau îndoieli, gen hai să vedem dacă e chiar așa de bun. Pentru mine a fost o motivație în plus, dar l-a început mi-a fost greu, atunci când aveam 7, 8, 9 ani.
Auzeam și părinții jucătorilor din tribună când mă acuzau că joc doar pentru că tatăl meu este cine este. La acea vârstă nu aveam cum să reacționez, dar cred că aceste lucruri m-au maturizat.
Unii susțin că simt o presiune enormă când joacă pe un stadion cu 50 de mii de oameni în tribune. Pentru mine, presiunea era atunci când aveam 8 ani și părinții altor copii vorbeau despre mine și mă judecau”, a mărturisit Ianis Hagi.
Din 2020, Ianis Hagi joacă la Rangers, cu care mai are contract până în primăvara lui 2024. Până în prezent, mijlocașul a jucat pentru scoțieni în 74 de partide, a dat 14 goluri și 20 pase de gol.
Recent, Ianis Hagi s-a alăturat unui proiect umanitar extrem de important. Este vorba de „Common Goal”, la care participă peste 200 de personalități din lumea fotbalului. Toți aceștia renunță la 1% din salariu pentru a ajuta tinerii nevoiași din întreaga lume. Ianis și Tudor Băluță sunt primii români care iau parte la această campanie.
Din „Common Goal” fac parte nume celebre precum Jurgen Klopp, Paulo Dybala, Timo Werner, Eric Cantona, Serge Gnabry, Giorgio Chiellini, Mats Hummels, Alex Morgan, Megan Rapinoe, dar și Aleksander Ceferin, președintele UEFA.