Fotbal international

Ianis Hagi e sfătuit să continue la Rangers: „Trebuie să profite de ocaziile care i se oferă”

29.01.2021 | 11:03
Ianis Hagi e sfatuit sa continue la Rangers Trebuie sa profite de ocaziile care i se ofera
ADVERTISEMENT

Dimitar Berbatov crede că Ianis Hagi ar trebui să rămână la Rangers și să încerce să profite de fiecare ocazie care i se oferă. 

Berbatov îl sfătuiește pe Ianis Hagi să aibă răbdare la Rangers. El e de părere că internaționalul român trebuie să ”rămână puternic” și să joace în continuare în campionatul scoțian sub comanda lui Steven Gerrard, pe care fostul internațional bulgar îl apreciază pentru rezultatele din actuala stagiune.

ADVERTISEMENT

Berbatov este de părere că fotbalistul român trebuie să aibă răbdare, pentru că șansele de a ieși în evidență vor veni. Ianis a semnat cu Rangers o înțelegere valabilă până în 2024.

Ianis Hagi a primit sfaturi din partea lui Dimitar Berbatov

„Ianis Hagi trece printr-o perioadă în care ba joacă, ba nu joacă, iar pentru un jucător tânăr este greu”, a declarat Dimitar Berbatovr. „Am trecut și eu prin asemenea momente. Ești tânăr și crezi că știi totul. Am învățat că uneori trebuie să fiu răbdător. E nevoie de un pas în spate și poate vor urma doi sau trei pași în față”, a adăugat aceasta.

ADVERTISEMENT

„În cazul său, joacă pentru o echipă mare și chiar dacă nu începe titular la fel de mult precum și-ar dori, trebuie să profite de ocaziile care i se oferă. Poate că este nervos sau dezamăgit, dar e nevoie de oameni în jur pentru a-i controla mediul înconjurător. Hagi este talentat și trebuie să rămână puternic. Va reuși să facă asta și sper să continue să joace bine în Scoția.

Un jucător în poziția sa nu ar dori să se întoarcă acasă. Acestea sunt campionatele în care vrea să joace. Steven Gerrard are de gestionat situația, el va lua deciziile. Ianis trebuie să rămână puternic. Este fiul lui Gheorghe Hagi, care a fost un jucător excepțional, așa că sper să treacă peste situația asta”, a mai spus fostul fotbalist de la Manchester United.

ADVERTISEMENT

Berbatov a avut cuvinte de laudă la adresa lui Steven Gerrard

„Văzând ce rezultate are Gerrard cu Rangers, cu siguranță a fost o alegere bună pentru el, a antrena acolo. Campionatul din Scoția se decide invariabil între Celtic și Rangers, iar acum el culege roadele răbdării conducerii. Ca jucător, a fost întotdeauna greu să joc împotriva lui Gerrard.

Avea un șut fenomenal, era tehnic dar intra și puternic la deposedare. A fost un pachet complet și un căpitan grozav. E minunat să-l vedem acum având rezultate bune și ca manager. Probabil va avea și momente mai proaste în carieră, dar acestea sunt parte din experiența cuiva ca manager”, a spus Berbatov despre Steven Gerrard.

ADVERTISEMENT

Rangers se află pe primul loc al clasamentului din Scoția, cu 72 de puncte acumulate după 26 de runde. Celtic are doar 49 de puncte, dar și 3 meciuri în minus. Ianis Hagi a evoluat în 22 de meciuri pentru Rangers în actuala stagiune și a marcat de 3 ori în campionat. Fotbalistul român a bifat și 6 meciuri în Europa League și a dat un gol. Ianis a fost cel mai bun fotbalist în meciul Ross County.

  • 6.000.000 de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi pe site-ul transfermarkt.com
ADVERTISEMENT